Prefectul judeţului Argeş, Radu Perianu, anunţă că în judeţ numărul urşilor este, conform specialiştilor „dublu faţă de optim”, în acest context prefectul afirmând că ar „vrea ca instituţiile care au atribuţii şi în acest sens să nu aştepte să se întâmple nenorociri”. Afirmaţia este făcută în contextul în care rapoartele de activitate ale Gărzii Forestiere Judeţene Argeş şi Gărzii de Mediu pentru primele cinci luni ale acestui an nu fac referire şi la problema populaţiei de urs din judeţ.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Aş vrea ca instituţiile care au atribuţii şi în acest sens (în gestionarea problemei urşilor – n.r.) să nu aştepte să se întâmple nenorociri. În judeţul Argeş, la acest moment, numărul urşilor este dublu faţă de optim. Specialiştii Gărzii Forestiere spun că sunt 800 de exemplare în condiţiile în care un număr optim ar fi de 400 de urşi. Vorbim despre o specie protejată pentru care Ministerul Mediului poate aproba recoltarea dacă animalul a ajuns în intravilan şi a produs pagube sau a pus în pericol vieţile oamenilor”, a declarat, miercuri, la finalul Colegiului Prefectural Argeş, prefectul judeţului, Radu Perianu.
Afirmaţiile prefectului judeţului sunt făcute în contextul în care în şedinţa de miercuri a Colegiului Prefectural Garda de Mediu – Comisariatul Judeţean Argeş şi Garda Forestieră Judeţeană Argeş au prezentat rapoarte de activitate pentru primele cinci luni ale anului în curs, iar niciunul dintre documente nu face referire la problema gestionării urşilor. În acest context, prefectul a precizat că a ridicat el această problemă pentru a o discuta cu reprezentanţii instituţiilor care au atribuţii în acest domeniu.
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
 Radu Perianu le recomandă argeşenilor din zonele în care apar animale sălbatice în gospodării sau în apropierea acestora, „să ceară sprijin primăriilor pentru că prin intermediul lor se întrunesc comisiile care soluţionează problema, dar şi structurilor de ordine publică”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.