Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) a anunţat că băieţelul în vârstă de şase ani care ar fi fost vândul pe câteva sute de lei în Germania va fi adus în România în cursul zilei de luni, alături de un psiholog şi o echipă a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj, care s-a deplasat la Munchen pentru a prelua minorul şi a-l însoţi înapoi în ţară.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
ŞTIREA INIŢIALĂ - De asemenea, în contextul demarării procedurilor administrative pentru repatrierea minorului, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, secretarul de stat Rareş-Petru Achiriloaie, s-a deplasat de urgenţă la Munchen pentru a discuta soluţionarea cazului cu reprezentanţii misiunii diplomatice şi ai autorităţilor germane competente, mai arată comunicatul de presă al Ministerului Familiei.
„Prioritatea absolută în acest moment este să ne asigurăm că acest copil este bine, că va primi întreg sprijinul şi ajutorul din partea specialiştilor noştri pentru a depăşi această traumă evidentă prin care a trecut. Avem încrederea că organele de anchetă vor soluţiona cât mai curând acest caz, în care faptele par a fi de-a dreptul înfiorătoare şi avem încredere că cei care se fac vinovaţi vor răspunde în justiţíe. Le mulţumesc colegilor de la DGAPSC Gorj, Ministerul Afacerilor Externe, respectiv Consulatul General al României la Munchen, pentru eficienţa cu care am colaborat în acest caz, reuşind împreună să ne asigurăm că acest copilaş este în siguranţă, cu cooperarea totală a autorităţilor germane”, a declarat preşedintele ANPDCA, Rareş-Petru Achiriloaie.
Cazul copilului de şase ani a intrat în atenţia ANPDCA la sesizarea autorităţilor din Germania, care au solicitat Ministeruui Justiţiei clarificarea situaţiei unui minor român, după ce au constatat că acesta se afla în grija cetăţeanului străin.
În România, ancheta în acest caz, în care există suspiciuni de trafic de minori, a fost preluată de DIICOT, ca urmare a unei sesizări formulate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Gorj.
De asemenea, ceilalţi doi fraţi ai băiatului – o fetiţă de 8 ani şi un băieţel de 2 ani şi 8 luni - au fost preluaţi în regim de urgenţă de către DGASPC Gorj şi se află acum în îngrijirea unui asistent maternal, mai indică sursa citată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.