Autogara Sud Piteşti, cunoscută localnicilor şi sub denumirea de Autogara Astra, a fost oprită de la prestarea serviciului pentru public în urma unui amplu control făcut de inspectorii de la Protecţia Consumatorilor, care au găsit spaţii insalubre, mizerie şi mobilier rupt în sala de aşteptare. Acţiunea de control a fost făcută la Piteşti de către echipe ale Comisariatelor Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor Prahova şi Argeş.
”Au fost controlate 7 vehicule (autobuze şi microbuze) care urmau să intre în exploatare, în ziua respectivă, precum şi spaţiile destinate publicului din Autogara Astra. Cinci dintre acestea au fost oprite de a intra în traseu şi, de asemenea, Autogara a fost oprită de la prestarea serviciului până la remedierea deficienţelor pentru ca acestea să nu pună în pericol sau să afecteze sănătatea consumatorilor.”, informează, miercuri oficialii de la Protecţia Consumatorilor din Prahova.
În urma controalelor la autogara din Piteşti au fost aplicate amenzi contravenţionale în valoare totală de 60.000 lei.
În incinta autogării echipele de control au găsit spatiilor de aşteptare precar dotate şi murdare, mobilier exterior deteriorat şi nefixat, precum şi grupuri sanitare insalubre.
În ceea ce priveşte deficienţele tehnice ale vehiculelor, oficialii ANPC au constatat prezenţa unor balustrade de sprijin nefixate corespunzător, a unor praguri deteriorate, existenţa podelei cu porţiuni sparte, a unor scaune defecte şi a unor instalaţii de aer condiţionat nefuncţionale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.