Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că METEO FRANCE a anunţat un cod roşu de inundaţii pentru departamentul Pas-de-Calais şi cod portocaliu de ploi abundente şi inundaţii pentru alte 7 departamente din Franţa (Nord, Finistère, Aisne, Ardennes, Meuse, Meurthe-et-Moselle, Moselle), începând din data de 3 ianuarie 2024 până la finalul zilei de 4 ianuarie 2024.
Potrivit comunicatului de presă al MAE, cetăţenii români se pot informa în timp real în legătură cu situaţia meteorologică accesând pagina de internet www.meteofrance.com.
Ministerul Afacerilor Externe mai informează că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Paris: +33147052966 şi +33147052755.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie următoarele telefoane de permanenţă, în funcţie de circumscripţia consulară de reşedinţă, astfel:
- Consulatul General al României la Paris: +33680713729;
- Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164;
- Consulatul General al României la Lyon: +33643627736;
- Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet: https://paris.mae.ro, https://cgparis.mae.ro/, https://lyon.mae.ro, https://marsilia.mae.ro, https://strasbourg.mae.ro, www.mae.ro, şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.