Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care vor să meargă în Bulgaria că 16 din cele 28 de regiuni din Bulgaria se află duminică sub atenţionare de vânt puternic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie din Bulgaria a emis pentru duminică un cod galben de atenţionare pentru vânt puternic pentru 16 din cele 28 de regiuni ale ţării: Vidin, Montana, Vratsa, Pleven, Veliko Târnovo, Ruse, Razgrad, Tărgovişte, Silistra, Şumen, Dobrici, Varna, Sliven, Stara Zagora, Plovdiv şi Pazardjik.

Românilor care în perioada imediat următoare vor merge către Bulgaria li se recomandă să urmărească cu atenţie situaţia din zonele respective, să respecte strict semnalizarea rutieră temporară montată şi indicaţiile/semnele autorităţilor de control aflate la faţa locului.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Bulgaria: +359879440758.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet https://sofia.mae.ro/www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia “Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în “App Store” şi “Google Play”), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.