Prima etapă a revenirii la normalitate intră, sâmbătă, în vigoare, după ce Guvernul a adoptat o serie de măsuri, iar Hotărârea de Guvern pentru prelungirea stării de alertă a fost modificată. Principalele relaxări vizează renunţarea la portul măştii de protecţie în majoritatea spaţiilor deschise, dar şi la restricţiile de circulaţie pe timpul nopţii. În plus, programul operatorilor economici poate fi prelungit până la ora 24.00. Multe alte măsuri depind însă de rata de vaccinare, Guvernul stabilind noi ţinte pentru 1 iunie, 1 iulie şi 1 august.
Guvernul a adoptat, în şedinţa de vineri seară, o nouă Hotărâre de Guvern, pe baza deciziei CNSU, pentru modificarea stării de alertă.
Măsurile care vizează prima etapă a relaxării sunt:
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Art.1 - (1) Începând cu data de 15.05.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca activităţile culturale, artistice şi de divertisment să poată fi organizate şi desfăşurate în spaţii deschise cu participarea a cel mult 500 de persoane, cu asigurarea unei suprafeţe minime de 2 mp pentru fiecare persoană şi respectarea măsurilor de protecţie sanitară, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
Art.2 - (1) Începând cu data de 15.05.2021, se propune menţinerea portului măştii de protecţie, în spaţiile deschise, doar în staţiile pentru transportul în comun, pieţe, târguri şi zonele în care sunt desfăşurate mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte, sau alte tipuri de întruniri, pe perioada desfăşurării acestora, precum şi alte zone cu potenţial de aglomerare.
Art.4 - Începând cu data de 15.05.2021 se propune eliminarea interdicţiei de circulaţie a persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în toate localităţile, precum şi a restricţiilor privind programul operatorilor economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private.
Art.5 - (1) Începând cu data de 15.05.2021, se propune organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive în spaţii deschise cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a spaţiului.
Art.6 - (1) Se propune menţinerea interdicţiei organizării de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spaţii deschise până la data de 31.05.2021
Art.7 - (1) Se propune menţinerea suspendării activităţii târgurilor, bâlciurilor şi a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice, până la data de 30.06.2021.
Art.9 - (1) Se propune menţinerea obligativităţii purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, până la data de 31.07.2021 în condiţiile prelungirii stării de alertă, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 13 din actul normativ susmenţionat.
Art.10 - (1) Începând cu data de 15.05.2021 se propune menţinerea organizării şi desfăşurării activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile din judeţ/localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori;
Art.11 - (1) Începând cu data de 15.05.2021, se propune organizarea de cursuri de instruire şi workshop-uri pentru adulţi, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu participarea unui număr de maximum 50 de persoane în interior, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanţare şi portul măştii de protecţie.
Art.13 - (1) Începând cu data de 15.05.2021 se propune menţinerea suspendării activităţii operatorilor economici care gestionează locurile de joacă în spaţii închise, până la 31.05.2021.
Art.14 - (1) Începând cu data de 15.05.2021, se propune menţinerea interdicţiei de organizare şi desfăşurare a competiţiilor sportive cu participarea publicului în spaţii închise, până la 31.05.2021.
Art.15 - (1) Începând cu data de 15.05.2021 se propune desfăşurarea activităţii operatorilor economici în spaţii închise în domeniul sălilor de sport/fitness, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, fără purtarea măştii de protecţie şi cu asigurarea unei suprafeţe de 7 mp/persoană.
Art.16 - (1) Începând cu data de 15.05.2021 se propune menţinerea suspendării activităţii operatorilor economici care gestionează piscine în spaţii închise, până la 31.05.2021.
Art.17 - (1) Începând cu data de 15.05.2021 se propune permiterea desfăşurării programului cu publicul, în intervalul orar 5,00-24,00, a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor în interiorul clădirilor, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
Art.18 - (1) Începând cu data de 15.05.2021 se propune menţinerea limitării gradului de ocupare a spaţiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică astfel cum sunt definite la art. 2 lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, cu modificările şi completările ulterioare, la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora.
Art.19 - (1) Începând cu data de 15.05.2021 se propune menţinerea interdicţiei de desfăşurare a activităţii în cluburi şi discoteci, până la 31.05.2021.
Art.20 - (1) Se propune menţinerea interdicţiei organizării de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spaţii închise până la data de 31.05.2021.
Art.21 - (1) Începând cu data de 15.05.2021 se propune permiterea desfăşurării activităţii cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
Guvernul a stabilit noi măsuri de relaxare care vor intra în igoare la 1 iunie, 1 iulie şi 1 august, toate fiind legate de rata de infectare şi de vaccinare.
Astfel, numărul persoanelor care pot participa la evenimente va creşte progresiv şi se vor putea organiza o serie manifestări, exclusiv pentru persoane vaccinate sau care se testează.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.