Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) solicită demiterea directoarei de la Liceul Teoretic "Traian" din municipiul Constanţa din cauza mai multor abuzuri pe care acesta le-ar fi săvârşit, amintând de faptul că a obligat membrii Consiliului de Administraţie al unităţii de învăţământ să semneze un acord de confidenţialitate prin care să nu divulge informaţii de interes public discutate în cadrul şedinţelor şi că a introdus în regulamentul de funcţionare al liceului o prevedere care statuează, printre interdicţiile elevilor, şi pe aceea de a aduce atingere imaginii instituţiei de învăţământ, această măsură încâlcând Statul Elevilor.
Asociaţia Elevilor din Constanţa a transmis, luni seara, printr-un comunicat de presă, că solicită demiterea directoarei Liceului Teoretic "Traian", Gabriela Costea, ca urmare a unei serii de abuzuri, printre care interdicţia ca elevii majori să părăsească unitatea de învăţământ şi încercarea de a ascunde problemele de la nivelul liceului.
"În contextul ultimelor incidente din unitatea de învăţământ, reprezentantul elevilor în Consiliul de Administraţie, Roxana-Ioana Şerban, a depus mai multe sesizări la direcţiunea liceului, în scopul rezolvării tuturor problemelor sesizate. Din păcate, mentalitatea comunistă de a ascunde gunoiul sub preş a prevalat şi în această situaţie, reprezentanţii conducerii încercând să ascundă, pe mai multe căi, problemele existente”, se arată în comunicat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Sursa citată menţionează că prima dintre măsurile luate de direcţiune în acest sens a fost solicitarea membrilor Consiliului de Administraţie al unităţii de învăţământ să semneze un acord de confidenţialitate, conform căruia acestora nu le este permisă divulgarea informaţiilor de interes public discutate în cadrul şedinţelor organismului. AEC precizează că această măsură a fost luată cu desconsiderarea legislaţiei în domeniu şi, anume Regulamentul-cadru de Organizare şi Funcţionare a Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar, aprobat prin OMENCS nr. 5079/2016, şi cu dorinţa de a ascunde eventualele abuzuri
"A doua măsură luată a fost încercarea de a împiedica prezenţa reprezentantului elevilor la şedinţele Consiliului de Administraţie. Pentru ultima şedinţă, convocatorul nu a fost trimis către Roxana-Ioana Şerban, iar în momentul în care aceasta s-a prezentat la şedinţă, a fost rugată să părăsească sala, adresându-i-se cuvinte precum «Tu ce cauţi aici?». Această atitudine nu denotă decât dispreţ faţă de lege şi faţă de elevii ce au dreptul să fie implicaţi în deciziile pe care le ia conducerea liceului şi îi afectează în mod direct”, a mai precizat AEC.
Asociaţia Elevilor a menţionat că în cadrul Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a liceului a fost introdusă o prevedere care statuează, printre interdicţiile elevilor, aceea de a aduce «atingere imaginii instituţiei de învăţământ». "Atragem atenţia că această interdicţie este una ce încalcă Statutul Elevului, ea reprezentând doar tentativa de a justifica într-un mod revoltător eventualele sancţiuni aduse elevilor ce iau atitudine privind abuzurile din liceu”, se mai arată în comunicat.
Asociaţia Elevilor menţionează că printre abuzurile din cadrul liceului se regăsesc alte două măsuri, prima fiind interzicerea elevilor majori de a părăsi unitatea de învăţământ prin regulament, deşi ea este permisă de către Statutul Elevului.
"Totodată, referitor la asigurarea pazei în această unitate de învăţământ, precizăm faptul că în organigrama instituţiei se regăseau două posturi normate de paznici, dar care erau folosite pentru asigurarea pazei şcolii doar pe timpul nopţii, măsură profund iraţională ce dovedeşte absenţa competenţelor manageriale ale conducerii liceului”, mai spune AEC.
Asociaţia Elevilor susţine că reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean au susţinut tacit poziţia conducerii liceului referitor la aceste probleme.
"Tragem un semnal de alarmă asupra faptului că, la şedinţa Consiliului de Administraţie al liceului de azi, au participat şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, care au susţinut tacit poziţia conducerii liceului referitor la toate aceste probleme. Condamnăm, pe această cale, inacţiunea persoanelor care sunt cel mai abilitate să ia măsuri pentru asigurarea respectării legii, dar din păcate aleg să închidă ochii la abuzurile petrecute. Pe cale de consecinţă, solicităm demiterea de urgenţă a directoarei Liceului Teoretic «Traian» şi trimiterea corpului de control al Ministerului Educaţiei Naţionale în cadrul unităţii de învăţământ, pentru sesizarea altor eventuale abuzuri şi remedierea celor sesizate”, mai precizează comunicat Asociaţiei Elevilor din Constanţa.
AEC a transmis, în urmă cu două săptămâni, că vicepreşedintele asociaţiei, Roxana-Ioana Şerban, reprezentant al elevilor în Liceul Teoretic "Traian" din Constanţa, a făcut public un document privind banii ce sunt strânşi de către asociaţia de părinţi a liceului pentru acoperirea cheltuielilor privind paza şcolii şi alte materiale precum roll-up-uri pentru zilele şcolii, bani pentru serbări, detergenţi etc. În document se regăseşte suma pe care fiecare clasă trebuie să o achite, ea fiind raportată la numărul de elevi/clasă înmulţit cu suma de 100 lei/elev.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.