Asistenta medicală din cauza căreia s-a făcut transfuzia de sânge greşită la Spitalul CF 2 a fost amendată de inspectorii sanitari cu 700 de lei, iar Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti va sesiza Colegiul Medicilor, pentru a stabili dacă în acest caz sunt vinovaţi şi medici, a anunţat, marţi, Ministerul Sănătăţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Inspectorii sanitari din cadrul DSP Bucureşti au decis sancţionarea unei asistente de la Spitalul CF2 cu suma de 700 de lei. În acelaşi timp, DSP Bucureşti sesizează Colegiul Medicilor pentru continuarea investigaţiilor conform atribuţiilor legale ale acestuia, inclusiv pentru a răspunde la întrebarea dacă vina pentru incidentul transfuzional este de atribuit şi unui medic sau nu”, arată Ministerul Sănătăţii.

Investigaţiile în cazul transfuziei de sânge greşite de la Spitalul CF 2 sunt continuate de Ministerul Sănătăţii, care va face următoarea verificare după 15 zile calculate începând din 29 iulie. La acea verificare, DSP va controla dacă Spitalul CF 2 îndeplineşte condiţiile pentru autorizarea unităţii de transfuzii.

Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bucureşti au constatat, în urma controlului la Spitalul CF 2, că transfuzia de sânge greşită s-a datorat unei erori de etichetare făcute de asistenta medicală care a prelevat probe de sânge de la femeia operată, la o oră şi jumătate după transfuzie aceasta intrând în şoc hemoragic.

Unitatea de transfuzii nu este autorizată, nu există o procedură de testare a grupei sanguine la patul pacientului sau în sala de operaţii, astfel că spitalul a fost amendat cu 30.000 de lei, inspectorii DSP dispunând ca unitatea să ceară autorizarea în 15 zile, anunţa, sâmbătă, Ministerul Sănătăţii.

Femeia a fost operată în 26 iulie, la Spitalul CF2, de cancer în fază incipientă, iar informaţia privind transfuzia greşită ar fi fost comunicată medicilor chirurgi abia în seara zilei de 28 iulie, când pacienta a avut o hemoragie puternică.

Aceasta a fost mutată, în 29 iulie, de la Spitalul CF 2 la Spitalul Universitar, la cererea familiei.

Managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, Dragoş Daviţoiu, declara, luni, pentru News.ro, că pacienta este în stare gravă, dar staţionară, fiind intubată şi ventilată mecanic, iar medici speră să nu fie nevoie să o opereze din nou.

Soţul femeii a spus că vrea ca persoanele din Spitalul CF 2 care au greşit să nu mai pună mâna niciodată pe vreun pacient. Bărbatul le cere medicilor să explice de ce i-au pus soţiei lui o altă grupă de sânge şi a precizat că poate înţelege că aceştia au greşit, dar vrea să-i explice de ce au minţit, deşi ştiau din prima zi ce le-a spus soţia lui, trezită din anestezie, şi anume că are grupa 0 pozitiv, nu AB IV, cum i-au pus ei în transfuzie.

Acesta este al doilea caz de transfuzie greşită, după cel de la Spitalul de Arşi. O femeie în vârstă de peste 60 de ani a ajuns la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Bucureşti în noaptea de 13 spre 14 iunie, când i-a fost făcută o transfuzie cu grupa de sânge B, deşi aceasta avea grupa A , şi a murit la o săptămână după internare.  

Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 a deschis, luni, un doar penal în acest caz şi face cercetări pentru vătămare corporală din culpă. În urma cercetărilor, procurorii vor stabili dacă încep urmărirea penală în cazul unor angajaţi ai Spitalului CF 2 care ar fi vinovaţi pentru transfuzia de sânge greşită.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat, pentru News.ro, că poliţiştii au mers marţi la Spitalul Clinic CF 2 pentru a lua copii de pe mai multe documente medicale legate de pacienta căreia i-a fost făcută transfuzia de sânge greşită, actele fiind cerute pentru dosarul deschis de procurori. 

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.