O firmă de prelucrare a cărnii din judeţul Argeş a fost amendată cu 60.000 de lei, după ce a deversat în râul Bascov sânge, organe şi alte resturi biologice. De asemenea, comisarii Gărzii de Mediu au dispus sistarea activităţii societăţii, până la remedierea problemelor descoperite. Prefectul de Argeş, Emanuel Soare, a transmis că nu va tolerează astfel de atitudini.
”Imagini şocante în Bascov, sânge revărsat direct în râul Bascov, afluent al râului Argeş. Locuitorii de pe strada Micşunele sunt terorizaţi efectiv de o carmangerie locală. Mirosul persistent şi mizeria obligă oamenii să stea cu geamurile închise tot timpul anului”, a scsis pe Facebook un utilizator al reţelei de socializare alături de mai multe fotografii surprinse în zonă.
După ce imaginile au apărut în spaţiul public, autorităţile s-au autosesizat şi au demarat controale.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”În această dimineaţă, echipa ABA Argeş-Vedea a participat alături de echipa Gărzii de Mediu Argeş, la acţiunea de verificare şi control, a unui agent economic identificat ca posibil poluator. Au fost solicitate şi verificate documentele privind alimentarea cu apă şi evacuarea apelor uzate, dar şi a celor rezultate în urma procesului industrial desfăşurat. Împreună cu reprezentanţii Gărzii de Mediu Argeş au fost verificate sistemele de alimentare cu apă şi cele de evacuare. De asemnea au fost prelevate probe de apă din canalul de scurgere a apelor pluviale din apropiere pentru analiza indicatorilor fizico-chimici”, au anunţat, miercuri seară, oficialii de la Apele Române Argeş-Vedea.
Instituţia va continua investigaţiile urmând ca în funcţie de cele constatate să aplice prevederile Legii Apelor.
La rîndul lor, reprezentanţii Gărzii de Mdiu au precizat că au constatat mai multe nerespectări ale legislaţiei din domeniul protecţiei mediului, fiind aplicată o sancţiune în valoare de 60.000 lei şi interzicerea activităţii până la intrare în legalitate.
” Nu tolerăm aşa ceva”, a fost mesajul transmis de prefectul Emanuel Soare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.