Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, afirmă că cel mai probabil mall-urile nu vor fi printre primele deschise după data de 15 mai. El a mai spus că în zonele unde sunt focare restricţiile nu vor fi relaxate, precizând că Suceava, primul oraş în care a fost instituită carantincă, va trebui să mai suporte măsurile până se rezolvă problema.
Arafat a fost întrebat duminică, la Digi 24, dacă mall-urile vor fi redeschise după data de 15 mai.
“Nu foarte repede, nu ştiu. Vor fi măsuri care vor fi luate în prima fază, după 15, după care aşteptat 15 zile, după care 14 zile, după care luate următoarele măsuri. Nu cred că mall-urile vor fi printre primele măsuri luate.(…) Unde ai loc de aglomeraţie mare şi nu este esenţial, încă se aşteaptă în prima fază. Lumea nu ştie cum va fi, noi nu ştim dacă după primele măsuri vom vedea o creştere, vom vedea o stabilitate sau dacă suntem în scădere sau continuă scăderea sau continuă această stabilitate în dinţi de fierăstrău. Vedeţi într-o zi suntem cu un număr de cazuri, în altă zi cu altul şi suntem aşa acum, nu suntem cu un trend în fiecare zi mai puţin de celălălt. Noi nu ştim când se iau măsurile de relaxare, dacă vom începe să vedem o creştere sau va continua modul în care acum evoluează boala”, a transmis Arafat.
El a spus că pentru evitarea aglomeraţiei la metrou sau în mijloacele de transport în comun, acestea trebuie să fie suplimentate. De asemenea, o altă măsură pentru evitarea aglomeraţiei este ca nu toţi angajaţii să vină la serviciu de la aceeaşi oră şi să nu plece toţi în acelaşi timp.
“Trebuie analizat dacă în zonele unde avem metroul aglomerat sau autobuzele aglomerate, se impune suplimentarea lor, chiar dacă va fi un cost. (…) Ca să previi asta trebuie să păstrezi anumite lucruri la locul de muncă. Adică nu toată lumea trebuie să lucreze acasă şi nu toată lumea la ora 9 la lucru sau la 8. Unii să vină la 8, unii la 9, unii la 10 şi să îi învăţăm să nu plece mai devreme. Toţi cei care vin la 10 să plece 9 de acasă, cei care vin la 9 să plece la 8 de acasă”, a explicat şeful DSU.
El a fost întrebat şi dacă izolarea la domiliciu şi carantina vor fi păstrate.
“Nu văd cum să fie lăsate din momentul când avem alte zone care sunt încă într-o situaţie gravă. Decizia legată de transporturile aeriene nu o putem lua noi, va fi o decizie europeană. Pentru că industria transportului aerian să zicem va trebui să se adapteze. Ce vom face? Scanăm oamenii înainte să se urce în avion şi cine e bolnav nu îl lăsăm să urce? Asta ar fi o soluţie foarte bună pentru a-i proteja oe cei care sunt în avion. Punem locuri libere între oameni în avion, astfel încât să nu stea unul lângă celălalt şi să ne trezim că se transmite infecţia pentru că stau aproape. Astea toate sunt măsuri care trebuie gândite. Pentru că avionul costă, dacă tu vii şi reduci locurile cu 30% ca să păstrezi o distanţare socială sau cu 40%, e posibil să crească preţul biletelor. Sunt mai multe aspecte care trebuie discutate foarte serios”, a explicat Arafat.
El a mai spus că zonele unde sunt focare nu se vor relaxa în acelaşi timp cu restul localităţilor.
“Focarele care există, dacă rămân focare pe perioada respectivă, se vor trata diferenţiat. Trebuie să acceptăm ca, în momentul în care începi relaxarea, focarele existente să fie întârziate sau dacă apar focare, să fie izolate şi aplicate măsuri cu focarul respectiv. Dacă avem focare care ne atrag atenţia şi aici, iarăşi, pe baza analizelor epidemiologice aceste focare pot să aştepte mai mult decât restul. Dacă nu e rezolvată Suceava, nu poţi să relaxezi. Suceava să mai suporte un pic măsurile până se rezolvă problema acolo. Altfel relaxezi totul şi focarul respectivă să devină periculos pentru zona limitrofă lui şi lărgim focarul în loc să îl controlăm. Fie unele zone nu se relaxează de la început, fie că unele zone, după relaxare, dacă apare un focar, acolo să fie limitate pe parcurs”, a precizat Arafat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.