Două unităţi SMURD importante din judeţul Arad, care au avut aproximativ 13.000 de inetrvenţii în cei opt ani de funcţionare, acoperind între altele segmente mari din autostrada Nădlac-Timişoara şi DN 69 Arad – Timişoara, ar urma să fie desfiinţate, pentru că primăriile nu mai au bani să le finanţeze, iar solicitările făcute către Ministerul Afacerilor Interne de a prelua personalul nu au primit niciun răspuns.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Bazele SMURD din Nădlac şi Vinga sunt singurele din judeţul Arad care sunt finanţate de primării, restul fiind ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, însă edilii locali au anunţat, luni, că nu mai pot asigura resursele financiare necesare.

Conform reprezentanţilor oraşului Nădlac şi comunei Vinga, cele două baze acoperă, în general, evenimente care nu au legătură cu locuitorii, fiind vorba mai ales de evenimente rutiere, însă anual se alocă sute de mii de lei din bugetele locale pentru a susţine acest serviciu.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

SMURD Nădlac acoperă zona Pecica, Semlac, Şeitin, Peregu Mare şi o parte din autostrada Nădlac – Timişoara, iar SMURD Vinga acoperă zona Şagu, Secusigiu, Felnac, Zădăreni, Fântânele, Frumuşeni şi Zăbrani şi un segment din DN 69 Arad-Timişoara.

Conform autorităţilor, cele două unităţi au avut împreună aproximativ 13.000 de intervenţii din 2010, de la înfiinţare, în medie 1.600 pe an, fiind considerate foarte importante, în condiţiile în care se intervine pe autostradă şi DN 69, două căi rutiere intens circulate.

„Am făcut toate demersurile legale pe care putem să le facem. Din păcate, nu am găsit o soluţie, nici din partea noastră, care era cea financiară, nici din partea organelor cărora ne-am adresat. S-a întrezărit o posibilitate ca personalul încadrat la SMURD  Nădlac să treacă în structura MAI. Toţi cei care activează în SMURD Nădlac au semnat dorinţa de a se transfera la MAI, însă până în prezent nu există niciun răspuns în acest sens”, a declarat, luni, viceprimarul oraşului Nădlac, Somrak Dusan.

„Nu mai putem continua să susţine activitatea din cauza lipsei de fonduri. În maxim două luni de zile nu vom mai avea bani pentru SMURD Vinga şi probabil vom da o hotărâre de consiliu local privind renunţarea la acest serviciu. Am făcut cel puţin două adrese către Ministerul Sănătăţii, am avut o întâlnire anul trecut la Prefectura Arad şi o întâlnire cu reprezentanţii ISU în care ni s-a promis că se va rezolva problema. S-au făcut acordurile de către angajaţii primăriei că sunt de acord să fie preluaţi de ISU, dar a rămas la acest stadiu. Am primit ultimul răspuns că va trebui un proiect de lege, o iniţiativă parlamentară, dar asta reprezintă o cale lungă de a rezolva problema”, a declarat, la rândul său, primarul oraşului Vinga, Ioan Negrei.

Reprezentanţii ISU Arad au precizat că au fost făcute demersuri la MAI pentru suplimentarea statului de funcţii cu 24 de poziţii, dar nu s-a primit niciun răspuns până în prezent.

Şi preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, declară că primăriile au încercat sa transfere personalul SMURD la ISU Arad, însă fară rezultat.

”Cadrul legislativ nu permite ca serviciul SMURD să fie preluat de ISU. Fac apel la parlamentarii de Arad, deoarece este nevoie de o iniţiativă parlamentară, un proiect de lege, pentru ca această problemă să fie rezolvată”, a spus Cionca.

”Faptul că serviciul SMURD este pregătit să intervină la accidente, care pe autostradă în majoritatea cazurilor sunt grave, înseamnă o şansă la viaţă pentru victime”, a adăugat şeful CJ Arad.

Edilii locali spun că finanţarea SMURD pune ”o presiune uriaşă pe buget”. La Nădlac, de exemplu, se alocă anual aproximativ 500.000 de lei pentru acest serviciu, sumă care este mai mare decât chiriile plătite pentru cele şapte clădiri în care funcţionează şcolile şi care aparţin unor culte religioase.

De câteva zile, activitatea SMURD Nădlac este suspendată, pentru că singura autospecială de intervenţie a fost implicată într-un accident şi nu mai poate fi utilizată.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.