Peste 50 de gardieni de la Penitenciarul Oradea au protestat, luni, în faţa Prefecturii Bihor solicitând salarii mai mari, eliminarea inechităţilor salariale, salariu de merit şi condiţii de muncă mai bune, liderii protestatarilor având o întâlnire şi cu prefectul judeţului Claudiu Pop.
Cei peste 50 de protestatari, angajaţi ai Penitenciarului Oradea, dar şi câţiva colegi de-ai lor veniţi din alte penitenciare din ţară, s-au adunat în faţa Prefecturii Bihor, unde au protestat timp de peste o oră. Gardienii au venit la protest îmbrăcaţi în ţinuta de lucru şi s-au manifestat zgomotos cu fluiere şi vuvuzele.
Liderii protestatarilor au avut o întâlnire şi cu prefectul judeţului Claudiu Pop căruia i-au înmânat o listă cu revendicările angajaţilor din cadrul Penitenciarului Oradea.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Preşedintele Sindicatului Independent al Lucrătorilor din Penitenciarul Bihor, Călin Ardelean, a declarat, luni, pentru News.ro, că angajaţii din penitenciar sunt nemulţumiţi de condiţiile de muncă, de lipsa de personal, dar şi de salarii şi de inechităţile din sistem, precum şi de neacordarea salariului de merit.
Una dintre problemele reclamate de către angajaţii de la Penitenciarul Oradea este lipsa de personal care a dus ca numai în acest an la nivelul instituţiei de detenţie să se adune peste 20.000 de ore suplimentare efectuate, care ar trebui, potrivit legii, să însemne zile libere pentru angajaţi.
"Penitenciarul Oradea are aproximativ 240 de angajaţi, iar potrivit standardelor Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor ar trebui să fie 440 de angajaţi pentru o activitate normală” a spus Ardelean.
Potrivit acestuia, protestul gardienilor nu a afectat activitatea Penitenciarului Oradea deoarece la protest au participat doar angajaţii care erau liberi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.