Aproximativ 200 de persoane au plecat sâmbătă în marş din Piaţa Victoriei şi au ajuns la Palatul Parlamentului, în semn de protest faţă de modificările aduse de legilor justiţiei. Manifestanţii fluieră şi scandează împotriva Guvernului, cerând demisia Executivului şi a preşedinţilor celor două Camere parlamentare. Proteste antiguvernamentale au loc şi în mai multe oraşe din ţară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Protestatarii din Bucureşti s-au adunat în Piaţa Victoriei în jurul orei 17.00, cu steaguri şi tobe. Ei fluieră, huiduie şi cer demisia Guvernului şi preşedinţilor celor două camere parlamentare. Ei scandează "Nu vrem să fim o naţie de hoţi!" şi "Jos Tăriceanu, Dragnea şi Dorneanu!".

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

 În jurul orei 20:00, ei au ajuns la Palatul Parlamentului, unde scandările au continuat.

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Mobilizarea pentru proteste s-a făcut pe Facebook.

„Masacrarea Justiţiei de către PSD-ALDE, criticată de magistraţi, Departamentul de Stat, Comisia Europeană, este mai mult decât un atac la procedurile de drept şi la adresa luptei anticorupţie. Este un asalt chiar la adresa democraţiei din România. Felul în care PSD şi ALDE au abuzat procedurile parlamentare legitime, în care au încercat să închidă gura Opoziţiei şi a oricui a îndrăznit să se împotrivească reprezintă semnale care ar trebui să alarmeze orice român care doreşte pentru România o viaţă în libertate şi democraţie. La care se adauga si modificarile Codului de Procedură Penală şi situaţia generală gravă din toate celelalte domenii”, se arată pe pagina de Facebook a evenimentului din Bucureşti.

Potrivit organizatorilor, manifestanţii vor urma traseul Piaţa Victoriei - Calea Victoriei - Piaţa RevoluŢiei - Piaţa Natiunile Unite - Parlament.

Peste 1.000 de oameni protestează şi pe străzile Iaşiului. Manifestanţii s-au strâns în Piaţa Unirii, apoi au plecat în marş spre sediul PSD, unde continuă să scandeze împotriva aleşilor: „PSD ciuma roşie”, „Demisia” şi ”Justiţie, nu corupţie”.

 

Proteste antiguvernamentale mai au loc şi în Bacău (Piaţa Tricolorului), Tulcea, Ploieşti,Cluj (Monumentul Memorandiştilor) şi Bistriţa (în faţa prefecturii).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.