Aproximativ 200 de persoane care poartă tricouri albe participă, sâmbătă seară, la manifestaţia de protest din Piaţa Victoriei, faţă de modul în care se judecă dosarul accidentului de la 2 Mai. Ei au afişat pancarte pe care au scris ”Corupţia ucide”. De asemenea, au fost aprinse lumini pentru Sebi, băiatul ucis în tragedia de la 2 Mai.
”Cel mai iubit dintre pământeni este acum înger. Îţi vom face dreptate”, ”Corupţia ucide” şi ”Greşeala se plăteşte” sunt doar câteva dintre mesajele scrise pe pancarte de cei aproximativ 200 de manifestanţi din Piaţa Victoriei din Capitală.
Evenimentul a început la 19:00 şi este organizat de asociaţia ”Tânărul de azi, schimbarea de mâine”.
Acţiunea este un protest faţă de modul în care este judecat procesul în care este inculpat Vlad Pascu.
”Statul român ne-a mai demonstrat încă o dată cât de multe minusuri există şi de ce noi trebuie să ne spunem cuvântul! Pe 4 aprilie, s-a declarat «prima victorie» pentru Vlad Pascu, ceea ce ne demonstrează ce primează în stat şi cât de interpretabile sunt legile. (...) Justiţia nu este de partea noastră, ci pledează pentru apărarea vinovatului. Justiţia nu a luat fiecare aspect important în considerare, ci a ales să pună întrebări ce nu îşi au locul într-o sală de judecată. În urma accidentului ce a soldat cu victime, judecătoarea se întreabă dacă una dintre victime este în sală. Noi, dar şi cei pentru a căror dreptate luptăm, nu merită asta”, este mesajul transmis de organizatori.
Aceştia susţin că statul trebuie să ofere cetăţenilor săi siguranţă pe străzi.
”Cum aceasta nu există, facem apel la toţi cetăţenii să fie alături de noi pentru a ne spune cuvântul şi pentru a le face dreptate lui Sebi şi Robertei”, afirmă organizatorii protestului.
Vlad Pascu a fost trimis în judecată, în luna octombrie, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, iar la termenul din 14 martie a fost admisă solicitarea lui Vlad Pascu de judecare în procedură simplificată, prin care pedeapsa este redusă cu o treime.
La termenul din 4 aprilie, Judecătoria Mangalia a respins cererea de schimbare a încadrării juridice în omor calificat.
De asemenea, părinţii victimelor acuză comportamentul judecătoarei din dosar, Ioana Ancuţa Popoviciu. Ei au declarat jurnaliştilor că atunci când ea a intrat în sală ar fi mestecat gumă. Ulterior, judecătoarea a cerut buletinul tânărului mort în accidentul rutier, despre care nu ştia că a decedat.
De altfel, Inspecţia Judiciară s-a sesizat în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.