Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare Valeriu Gheorghiţă anunţă că aproximativ 10 cabinete care fuseseră programate pentru a administra serul AstraZeneca nu se vor mai deschide, din cauza lipsei de personal medical. Cei programaţi în aceste centre vor fi imunizaţi de echipe mobile sau vor fi redistribuiţi la alte centre.
Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că vor fi deschise încă 185 de cabinete de vaccinare cu Pfizer, iar începând de miercuri va creşte capacitatea de vaccinare pe fiecare flux, de la 60 de persoane la 90 de persoane pentru vaccinurile de la Moderna şi AstraZeneca şi la 72 pentru Pfizer.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.