Aproape toate locurile de cazare din staţiunile de pe litoral au fost rezervate pentru minivacanţa de Sfânta Maria, când vor avea loc şi manifestările de Ziua Marinei, doar câteva hoteluri mai având oferte “last minute” care încep de la 293 de lei pe noapte, cu mic dejun inclus, la un hotel de trei stele din Neptun-Olimp şi ajung până la 799 de lei pe noapte, cu ”ultra all inclusive”, la un hotel de patru stele din Mamaia.
Vicepreşedintele Asociaţiei Litoral-Delta Dunării, Corina Martin, spune că în minivacanţa de Sfânta Maria gradul de ocupare pe litoral va fi de 100 la sută, estimând că cel puţin 200.000 de turişti se vor afla la malul mării.
“Cred că vom avea 100 la sută grad de ocupare. Este luna august care întotdeauna este cea mai plină, este momentul în care se umple de obicei tot litoralul. Acest weekend prelungit este a treia ocazie pentru noi de a avea cifre foarte bune, după minivacanţa de 1 Mai şi minivacanţa de Rusalii”, a declarat Corina Martin, corespondentului News.ro.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ea a precizat că mulţi dintre cei care se vor afla pe litoral în această minivacanţă au făcut rezervări cu mai multe luni în urmă, beneficiind de diverse reduceri, dar că sunt şi persoane care se decid să ajungă pe litoral profitând de weekendul prelungit.
“În august mare parte din turişti au deja vacanţe pentru că această lună, ca şi în restul Europei, este considerată luna concediilor. Atunci august se umple întotdeauna, pentru că este luna când toată lumea îşi ia vacanţă. Dar mai vin şi cei care se hotărăsc acum, când au parte de acest weekend prelungit”, a mai spus Corina Martin.
Martin mai spune că, pe lângă turiştii care se cazează la hoteluri, mai există şi persoane care stau în apartamente din Mamaia şi Năvodari, locuri care nu se contorizează în statistici, sau la prieteni şi rude în Constanţa.
“S-au dezvoltat mii de apartamente pe partea lacului şi capătul de nord al staţiuni Mamaia şi Năvodari, sunt mii de apartamente, locuri care nu apar în statistici, dar care înseamnă turişti în staţiune. Ce nu se mai regăseşte la hoteluri în ultimele săptămâni este, de fapt, la apartamentele de vacanţă, după modelul vest european şi american, acolo unde turiştii se pot caza cum vor ei. Acest lucru schimbă imaginea staţiunii Mamaia care până acum doi ani era o staţiune de hoteluri de două sau de trei stele, aveam 80 la sută hoteluri de două sau trei stele. Miile de apartamente apărute în ultima vreme măresc capacitatea de cazare a staţiunii Mamaia”, a continuat Corina Martin.
Turiştii care nu au făcut rezervări pentru minivacanţa de Sfânta Maria, dar doresc să ajungă pe litoral pot profita de oferte “last minute”.
Astfel, la un hotel de trei stele din Mamaia, pentru perioada 13-14 august, preţul este de 295 de lei, pentru doi adulţi, cu demipensiune. Un hotel de patru stele, tot din Mamaia, are oferte “last minute” pentru perioada 13-21 august, preţurile fiind de 699 de lei pe noapte, cu demipensiune, sau 799 de lei pe noapte, cu ”ultra all inclusive”. Tot la un hotel de patru stele din Mamaia, oferta este valabilă pentru perioada 10-31 august, tariful fiind de 452 de lei pe noapte, cu mic dejun, pentru doi adulţi.
La un hotel de trei stele din Eforie Nord, există două oferte “last minute” care includ această minivacanţă, una în perioada 12-13 august, la preţul de 420 de lei pe noapte, pentru doi adulţi, cu pensiune completă, iar alta pentru 14-16 august, la 880 de lei pentru doi adulţi, cu pensiune completă.
Şi unităţile de cazare din sudul litoralului au câteva oferte “last minute” pentru această perioadă. Astfel, la un hotel de trei stele din Neptun-Olimp camera dublă costă 293 de lei pe noapte, pentru doi adulţi, cu mic dejun inclus, iar la o unitate de patru stele din Venus, pentru perioada 11-18 august, preţurile variază de la 418 lei pe noapte pentru doi adulţi, cu mic dejun inclus, pentru sejururi de minim cinci nopţi, la 439 de lei pe noapte, pentru doi adulţi, cu mic dejun inclus, pentru sejururi de cel puţin două nopţi.
Turiştii care se vor afla pe litoral în minivacanţa de Sfânta Maria vor putea lua parte la numeroase evenimente - concerte, festivaluri de rock alternativ, festivaluri folk, spectacole de muzică simfonică -, dar şi la manifestările de Ziua Marinei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.