Aproape 60 de producători şi distribuitori angro care deţin autorizaţii de punere pe piaţă pentru medicamente au fost sancţionaţi de Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM), anul trecut şi de la începutul acestui an, după ce au fost descoperite mai multe nereguli, printre care raportări lunare incomplete sau eronate, nerespectarea legii sănătăţii sau a condiţiilor de autorizare, dar şi distribuţie angro de medicamente cumpărate din farmacii, situaţie semnalată, vineri, de ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.
Purtătorul de cuvânt al Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, Anca Crupariu, a declarat, vineri, pentru News.ro că în 2016 au fost date 36 de sancţiuni contravenţionale.
În cazul a 13 firme, pe lângă sancţiunile contravenţionale a fost luată şi măsura suspendării autorizaţiilor de distribuţie angro a medicamentelor, anul trecut, iar de la începutul acestui an, până în 3 aprilie, au fost aplicate 21 de sancţiuni contravenţionale, în cazul a patru societăţi fiind decisă şi suspendarea autorizaţiei de distribuţie angro de medicamente.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Lista unităţilor sancţionate, inclusiv pentru distribuţie angro de medicamente cumpărate din farmacii, este postată pe site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, iar potrivit acesteia firmele care au fost sancţionate cu suspendarea autorizaţiei pentru distribuţie angro de medicamente cumpărate din farmacii sunt Star Pharma Distribution S.R.L., Life Plus Generation S.R.L. şi Eurofarmacare S.R.L.
Tabelul cu unităţile sancţionate
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, vineri, că sunt farmacii care vând angro distribuitorilor, o situaţie la care nu credea vreodată că se va ajunge, în condiţiile în care legislaţia nu permite astfel de situaţii. Bodog a precizat că, într-un astfel de caz, în urmă cu trei-patru săptămâni, autorizaţia unui depozit a fost retrasă, iar farmacia a primit o amendă de 2.000 de lei.
Ministrul Sănătăţii a spus că legislaţia va fi modificată, pentru ca în astfel de cazuri să poată fi ridicată şi autorizaţia farmaciei, aşa cum se întâmplă acum în cazul depozitului, iar exportul paralel de medicamente va fi blocat.
Marius Tănase, consilier la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, a precizat că au fost identificate, de-a lungul timpului, cazuri în care unii distribuitori îşi procură marfa din farmacie, ei fiind pedepsiţi conform procedurilor legale.
"Farmaciile nu au voie să vândă decât populaţiei. Au fost mai multe cazuri pe care le-am identificat. Sunt mai mulţi pe care i-am identificat ca având preponderent activitate de export paralel şi îi supraveghem. Ei trebuie să distribuie în principal pacienţilor de pe teritoriul României. Sunt 450 de distribuitori autorizaţi în România”, a precizat Marius Tănase.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.