Apelul fostului preot Cristian Pomohaci la decizia de caterisire este discutat joi de Mitropolia Ardealului, la termenul precedent acesta cerând o amânare, în vederea studierii dosarului de fond.
Reprezentanţii Mitropoliei Ardealului au refuzat, în 19 septembrie, să facă declaraţii presei care a fost prezentă în faţa clădirii pentru recursul fostului preot Cristian Pomohaci şi au transmis, printr-un comunicat de presă, că acesta a cerut o amânare.
”Fostul preot s-a prezentat în faţa membrilor Consistoriului Mitropolitan, solicitând, în scris, acordarea unui nou termen de judecată în vederea studierii dosarului de apel. Luând act de solicitarea apelantului şi respectând dreptul la apărare al acestuia, Consistoriul Mitropolitan a acordat un nou termen de judecată, pentru ziua de 5 octombrie 2017”, se arată în comunicat.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Oficialii Mitropoliei Ardealului nu au precizat de ce şedinţa a durat două ore şi jumătate dacă s-a solicitat amânarea, nici ce a făcut Cristian Pomohaci în cele patru ore şi jumătate cât s-a aflat în sediul instituţiei.
La plecarea de la mitropolie, Pomohaci a fost aplaudat de aproximativ 150 de susţinători care au îmbrâncit şi chiar agresat jurnaliştii prezenţi în faţa clădirii.
În cazul în care va fi nemulţumit de soluţia dată de Mitropolie, fostul preot poate depune contestaţie la Patriarhie.
Preotul Cristian Pomohaci, care a fost caterisit în 28 iulie de către Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia pentru că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, a contestat decizia la Mitropolia Ardealului de care aparţine ierarhic parohia în care a slujit.
În 23 august, Mitropolia Ardealului a anunţat că apelul ”întruneşte condiţiile de admisibilitate”.
Cristian Pomohaci, ce este şi cântăreţ de muzică populară, este cercetat pentru că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, cazul fiind preluat de Parchetul General. Totul a fost surprins într-o înregistrare audio de 22 de minute, în care preotul încearcă să îl convingă pe adolescent să întreţină relaţii sexuale cu el şi chiar să mai aducă şi alţi tineri.
Preotul Pomohaci a mai fost acuzat, în 2013, de practici neacceptate de Biserica Ortodoxă precum exorcizarea, primind canon să meargă o perioadă la Mânăstirea Afteia pentru a se căi pentru faptele sale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.