Apa Nova a anunţat că remediază, duminică, o avarie la o arteră din reţeaua de distribuţie a apei potabile pe Bulevardul Carol I, nr. 19, sector 3, circulaţia troleibuzelor în zonă fiind limitată la banda întâi. Lucrările au fost începute la ora 9.00, iar finalizarea lor este estimată pentru ora 18.00.
„Având în vedere complexitatea lucrărilor şi pentru prevenirea oricăror potenţiale incidente, este necesară limitarea circulatie pe banda unu, sensul de mers Piaţa Rosetti către Piaţa Universităţii, în perimetrul intervenţie. Serviciul de alimentare cu apă potabilă va fi întreruptă pe Bulevardul Carol I intre numerele 17 - 32. În timpul manevrelor, este posibil să se resimtă o reducere a presiunii disponibile, iar pentru scurte intervale de timp, apa să-şi piardă din limpezime (să apară tulburime)”, a transmis Apa Nova, într-un comunicat de presă.
Compania estimează finalizarea lucrărilor duminică, ora 18.00.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Conform sursei citate, echipele operaţionale lucrează dedicat la desfăşurarea acestei lucrări, încercând să reducă la minimum intervalul în care participanţii la trafic sunt afectaţi.
Totodată, Apa Nova îşi cere scuze pentru disconfortul creat bucureştenilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.