Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au oprit temporar funcţionarea unui centru pentru îngrijirirea persoanelor în vârstă din Ilfov, după ce au fost găsite mai multe nereguli, printre care produse alimentare şi medicamente expirate, blocul alimentar era improvizat şi nu avea autorizaţie, iar pereţii erau murdari. Poliţiştii din Ilfov au deschis dosar penal pentru exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi şi au aplicat o amendă de 15.000 de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Comisarii ANPC au transmis, marţi, că reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Ilfov a controlat un centru de îngrijire a vârstnicilor din comuna Siliştea Snagov, satul Gruiu, judeţul Ilfov, pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legii, în domeniu. 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În urma neregulilor importante constatate, comisarii CJPC Ilfov au dat amenzi de 25.000 lei, au oprit temporar prestarea de servicii şi vor face propunere pentru închiderea definitivă a unităţii. 
“Cu toţii suntem copii, părinţi sau avem în grijă persoane în vârstă, dar ceea ce au constatat comisarii noştri depăşeşte orice urmă de latura umană. În astfel de situaţii, este obligatoriu ca locaţiile să fie autorizate, iar personalul să asigure şi să respecte demnitatea acestor persoane” – a declarat preşedintele interimar al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Sebastian Hotca. 
Printre neregulile găsite de echipele de control: lipsa autorizaţiilor specifice domeniului de activitate; 
existenţa, în curtea unităţii, a unui bloc alimentar improvizat/neautorizat; existenţa, printre persoanele cazate spre îngriire şi a unor persoane cu vârste sub 65 de ani; folosirea unor medicamente cu termenul de valabilitate expirat; folosirea unor produse alimentare cu data limită de consum depăşită; fără elemente de identificare; existenţa, în blocul alimentar neautorizat, a unor insecte vii şi în stare inertă; 
utilizarea unor saltele pătate şi deterioratea unor paturi fără lenjerie; lipsa plaselor anti-insecte.
De asemenea, comisarii ANPC au mai descoperit: condiţii igienico-sanitare precare: paviment neigienizat, pereţi murdari, băi cu gresie şi faianţă spartă/elemente lipsă, scară cu trepte din sticlă fisurate/sparte; lipsa informării către aparţinători (meniu, preţuri); existenţa, în curtea unităţii, a unor maşini abandonate, mormane de fier vechi, deşeuri, materiale de construcţii, în imediata apropiere a beneficiarilor.
CJPC Ilfov a sesizat, ca urmare a neregulilor constatate, organele de urmărire penală, cu privire la acest caz.
Acţiunea de control a fost derulată în colaborare cu reprezentaţii ANSVSA şi DSP.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.