Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat acţiuni de control în urma creşterii numărului de reclamaţii legate de modul de calculare a facturilor la energie electrică, precizând că sunt analizate cu atenţie toate documentele necesare pentru a se putea stabili dacă sesizările sunt fondate sau nu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
ANPC a transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că în contextul creşterii numărului de reclamaţii înregistrate de la consumatori în ceea ce priveşte modul de calculare a facturilor la energie electrică, din ultima perioadă, comisarii instituţiei au început deja o serie de acţiuni de control, în întreaga ţară.
 
“Controalele comisarilor ANPC se derulează la furnizorii de energie electrică şi verifică modul în care sunt respectate prevederile legale în vigoare, în ceea ce priveşte calcularea facturilor emise de aceştia către consumatorul-persoană fizică, în ultima perioadă. Menţionăm că, pentru a putea stabili dacă reclamaţiile sunt fondate sau nu, comisarii ANPC analizează cu mare atenţie toate documentele necesare, în fiecare caz în parte”, se arată în comunicat. 
 
ANPC reaminteşte consumatorilor că procedura atunci când au o nemulţumire legată de modul în care a calculată o factură este să ia mai întâi legătura cu operatorul economic care furnizează acest serviciu, iar dacă acest dialog sau informaţiile primite nu sunt satisfăcătoare să completeze formulare de sesizare de pe site-ul instituţiei. 
 
“În cazul în care consumatorii au aviz de deconectare şi se consideră nedreptăţiţi, îi invităm să completeze formularul de sesizare de pe site-ul www.anpc.ro, cu caracter urgent”, a mai precizat ANPC.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.