Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o informare de vreme deosebit de rece, ninsori la munte şi precipitaţii mixte, mai ales în zonele deluroase. Informarea este valabilă până vineri, când temperaturile minime vor fi preponderent negative cu precădere în jumătatea de nord a ţării.
Meteorologii au emis, marţi, o informare ce vizează vreme deosebit de rece, ninsori la munte şi precipitaţii mixte, mai ales în zonele deluroase. Â
Informarea ntră în vigoare marţi, la ora 14.00, şi este valabilă până vineri, la ora 10.00.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”În intervalul menţionat, vremea va deveni deosebit de rece, la început în vestul, centrul, nordul şi nord-estul teritoriului, apoi în toată ţara. Se vor semnala precipitaţii în majoritatea regiunilor. La munte, mai ales în Carpaţii Orientali şi Meridionali, acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare şi se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări temporare, spulberând zăpada. Intensificări ale vântului se vor mai semnala şi în regiunile estice, sudice şi sud-vestice, amplificând senzaţia de rece”, au transmis meteorologii.
Potrivit acestora, în sudul şi centrul ţării, îndeosebi în zonele deluroase, trecător, vor fi precipitaţii mixte.
”În dimineaţa zilei de vineri (1 noiembrie), temperaturile minime vor fi preponderent negative cu precădere în jumătatea de nord a ţării, precum şi în zonele deluroase din restul teritoriului”, a mai transmis ANM.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.