Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat diferenţe nejustificate de sute de mii de euro între venituri şi avere în cazul unui ofiţer din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie din MAI şi al unui funcţionar public din cadrul CJ Vâlcea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Conform ANI, a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 189.000 Lei şi  282.762,2 Euro între averea şi veniturile realizate de către Mădălina Maria Anghel, ofiţer în cadrul M.A.I. – Direcţia Generală Anticorupţie, împreună cu familia, în perioada exercitării funcţiei publice.

"Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către ANGHEL MĂDĂLINA-MARIA", precizează instituţia.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

De asemenea, Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 507.723 Lei (aprox. 114.499 Euro) între averea dobândită împreună cu familia şi veniturile realizate de către PETRESCU ADRIANA, pe perioada exercitării funcţiei publice.

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Piteşti, în vederea începerii acţiunii de control în acest caz.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.