Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, duminică seară, că există posibilitatea închiderii unor şcoli, în condiţiile în care meteorologii au anunţat că urmează câteva zile cu vreme severă. Ea a precizat că decizia va fi luată de autorităţile locale, în funcţie de efectele fenomenelor meteorologice. "Cum să punem copiii sub risc? Ar fi absolut inacceptabil", a spus ministrul.
Întrebată, într-o emisiunea la Digi 24, dacă există posibilitatea închiderii şcolilor, în condiţiile în care urmează vreme severă, Andronescu a spus: "Fără îndoială că este, cum să punem copiii sub risc?".
"Ar fi absolut inacceptabil. Nu ia ministrul decizia, ia fiecare autoritate locală, înţeleg directorul şcolii împreună cu autoritatea locală, în situaţiile pe care vemea le generează acolo, nu închidem toate şcolile", a continuat Ecaterina Andronescu.
Meteorologii au emis, duminică, o informare de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă în întreaga ţară, până miercuri dimineaţă la ora 9.00. Se vor semnala ploi torenţiale, vijelii, descărcări electrice şi grindină, în unele locuri cantităţile de precipitaţii urmând a depăşi 60 de litri pe metru pătrat. Vremea se va răci accentuat, iar la munte va ninge. În Bucureşti, se vor înregistra şi 35 de litri de apă pe metru pătrat, iar temperaturile vor scădea până la 6-7 grade Celsius.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.