Secretarul de stat la Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu a declarat că primele doze din vaccinul Johnson & Johnson vor veni în România la începutul lunii aprilie, iar autorităţile iau în calcul ca acesta să fie administrat şi prin medicii de familie.
Andrei Baciu a fost întrebat duminică, într-o emisiune la Digi 24, când va sosi vaccinul Johnson & Johnson în România.
„Cel mai probabil primele doze vor veni la mijlocul lunii aprilie în România şi pe măsură ce va creşte capacitatea de producţie vor veni din ce în ce mai multe doze. Acest vaccin are două caracteristici care îl diferenţiază de celelalte vaccinuri deja existente. În primul rând, est primul vaccin la care se administrează o singură doză. (...) Dacă mergi cu acest centru mobil într-un sat care se află la o distanţă de alte comunităţi, nu are medic de familie, nu are acces la alte servicii medicale, în momentul în care ai mers şi ai vaccinat toate persoanele care şi-au manifestat dorinţa în respectivul moment, când te vei întoarce, dacă foloseşti un vaccin cu două doze trebuie să te întorci peste 21, 28 de zile. Dacă te întorci în comunitatea respectivă trebuie să îi găseşti pe toţi cei care pe care i-ai vaccinat cu prima doză”, a explicat Andrei Baciu.
El a menţionat că sunt în curs de operaţionalizare 20 de astfel de containere care vor funcţiona ca centre mobile şi cele mai multe dintre el vor funcţiona ca centre mobile.
Întrebat dacă vaccinul Johnson & Johnson va fi făcut vaccinul şi de către medicii de familie, Andrei Baciu a răspuns: „Este un lucru pe care l-am luat în calcul încă de la bun început”.
„Împlicarea medicilor de familie de la un punct încolo într-o fază iniţială când ai puţine vaccinuri s-au constituit practic aceste centre de vaccinare şi cumva fenomenul era acela ca toţi oamenii care doresc să se vaccineze să vină către aceste centre de vaccinare. Pe măsură ce campania de vaccinare avansează şi vorbim de o mai mare amploare a campaniei de vaccinare, de mult mai mulţi oameni care se pot vaccina şi se vor vaccina, trebuie combinate abordările, pe de o parte să vină toţi care doresc să se deplaseze către anumite puncte unde se desfăşoară vaccinarea, dar sunt alte lucruri care se folosesc, spre exemplu, în Israel şi SUA, unde vaccinarea se desfăşoară şi în alte locuri, mergând mult mai mult şi crescând accesibilitatea. O variantă este şi cea cu medicii de familie”.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.