Procurorii şi conducerea Liceului Tehnologic "G.G. Longinescu" au început anchete în urma acuzaţiilor unor părinţi care spun că fiul lor de 3 ani a fost strâns de gât şi de organele genitale de una dintre educatoarele de la grădiniţa care aparţine de unitatea şcolară. Oamenii spun că băieţelul a fost traumatizat în urma agresiunii şi, deşi l-au mutat pe copil la o grădiniţă privată, vor ca ceilalţi copii să nu ajungă să fie supuşi unor rele tratamente.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ştefan Voicu, tatăl băieţelului care ar fi fost agresat la Grădiniţa cu program prelungit nr. 15 din Focşani, spune că educatoarea le-ar fi strâns de gât copilul, l-ar fi tras de păr şi l-ar fi strâns de organele genitale pentru că nu mergea la baie. Părinţii copilului spun că totul s-ar fi întâmplat la finele lunii noiembrie, iar o vreme au încercat să afle adevărul, fiind purtaţi de la o educatoare la alta.

"Educatoarea mi-a spus că s-a lovit la o măsuţă. I-am spus că sunt urme de mâini, de degete pe gâtul lui, şi că nu se poate să se fi lovit la masă mai ales că măsuţele au colţuri de cauciuc. Apoi am mers la doamna coordonator care mi-a spus că s-a lovit la ea pe tură, i-am spus că are urme roşii şi vânătăi, au tot luat una asupra celeilalte ca să nu ne dăm seama ce s-a întâmplat", povesteşte focşăneanul.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În cele din urmă, copilul le-a povestit părinţilor cum educatoarea i-a pus mâna la gât şi l-a ameninţat că-l trimite la grupa plângăcioşilor, unde o să-l încuie cu cheia.

"L-am tot întrebat ce s-a întâmplat, ca să-mi spună în cele din urmă că doamna tânără l-a strâns de gât, la somn, l-a tras de păr şi de p... că nu vrea să facă pipi. Când m-am dus şi i-am zis ce mi-a spus copilul, educatoarea a schimbat placa, spunându-mi că e copilul obraznic, că aşa-i mai pedepsesc. După o săptămână de stat acasă şi-a revenit. Se ascundea sub mobilă şi făcea pe el", a spus bărbatul.

Focşăneanul a depus plângere la Parchet. Totodată, o sesizare a fost depusă şi la Liceul Tehnologic "G.G. Longinescu", de care aparţine grădiniţa, iar cazul va fi luat în discuţie săptămâna viitoare, în comisia de etică.

Între timp, copilul a fost înscris la o grădiniţă privată.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.