Peste 1.500 de amenzi, în valoare de aproximativ 325.000 de lei, au fost date în urma controalelor făcute, luni, de autorităţi, pentru verificarea respectării măsurilor de protecţie sanitară.
”Angajaţii Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, împreună cu autorităţile locale, au verificat în cursul zilei de ieri, 3 august, 2.628 operatori economici şi 17.306 de persoane”, a anunţat, marţi, MAI.
Evenimente
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Astfel, au fost aplicate 1.541 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 325.550 de lei. Dintre acestea, 751 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 123.000 lei, au fost pentru participarea la activităţi în spaţiul public sau privat închis pentru care au fost instituite interdicţii şi restricţii şi pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, iar 552 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 131.200 de lei, operatorilor economici pentru organizarea de activităţi în spaţiul public sau privat închis pentru care au fost instituite interdicţii şi restricţii şi pentru nerespectarea regulilor de amenajare a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi de comerţ, alimentaţie publică şi alte servicii (terase, săli de sport etc.).
De asemenea, în cadrul acţiunilor, au fost aplicate şi 238 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 71.350 de lei, pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, conform Legii nr. 61/1991.
Potrivit MAI, la linia telefonică TELVERDE (0800800165), dedicată special sesizării neregulilor în context COVID-19, s-au primit, luni, 33 de apeluri telefonice. Sesizările au fost direcţionate pentru verificări la nivelul municipiului Bucureşti şi a altor 9 judeţe, fiind semnalate, în special, nereguli privind purtarea măştii de protecţie şi păstrarea distanţării sociale. 6 dintre faptele sesizate la linia TELVERDE s-au confirmat în urma verificărilor.
La activităţile de luni au participat 4.711 de poliţişti, 1.834 de jandarmi, 601 de poliţişti de frontieră, 98 de cadre ISU, 1.721 de poliţişti locali, 27 de reprezentanţi ANSVSA, 5 inspectori ANPC, 18 reprezentanţi ai structurilor Ministerului Sănătăţii, 37 de angajaţi ai Ministerului Muncii, 2 din cadrul Ministerului Transporturilor şi 4 reprezentanţi ai autorităţilor publice locale.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.