Amenzi de aproape 360.000 de lei au fost date, în ultima săptămână, de inspectorii sanitar-veterinari la 36 de unităţi de alimentaţie publică de pe litoral, printre neregulile constatate fiind vânzarea şi depozitarea produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar-veterinar şi condiţii necorespunzătoare de igienă în spaţiile de producţie.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa, medicii veterinari oficiali care activează în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2019 au verificat, în perioada 12-18 august, 278 de unităţi amplasate în Năvodari, Mamaia, Eforie, Costineşti şi Mangalia.
"În urma acestor controale s-au constatat neconformităţi cu privire la: manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare; comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar; ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare; condiţii necorespunzătoare de igienă în spaţiile de producţie; depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare; nedemonstarerea trasabilităţii produselor alimentare, folosirea ambalajelor, ustensilelor, recipientelor şi utilajelor în stare insalubră", au precizat reprezentanţii DSVSA Constanţa.
Echipele de control au amendat 36 de unităţi de alimentaţie publică, dintre care 14 restaurante, cinci unităţi tip fast-food, o unitate tip bufet, patru magazine alimentare, şase baruri, patru braserii, o pizzerie şi un supermarket, valoarea sancţiunilor fiind de 357.000 de lei.
De asemenea, inspectorii sanitar-veterinari au retras de la vânzare, în ultima săptămână, şapte kilograme de produse alimentare improprii consumului uman, produse care au fost dirijate către o unitate de neutralizare.
ANSVSA, prin intermediul DSVSA Constanţa, pune la dispoziţia celor interesaţi numărul de telefon al Comandamentului Sezon Estival: 0786 577 007, unde se pot face sesizări sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor. Acest număr va funcţiona în paralel cu numărul Call Center-ului ANSVSA: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice reţea de telefonie.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.