Un număr de 45 de amenzi, în valoare de 274.000 de lei, au fost aplicate, până în prezent, în urma controalelor făcute de comisari de la Protecţia Consumatorilor la complexul Dragonul Roşu. Printre neregulile găsite se numără lipsa preţurilor sau a informaţiilor în limba română de pe etichete, dar şi comercializarea de produse potenţial periculoase sau contrafăcute şi de jucării notificate în sistemul de alertă RAPEX.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, vineri, că în perioada 17-22 noiembrie s-a desfăşurat o amplă acţiune de control conjugată a Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Bucureşti-Ilfov, CRPC Sud Muntenia Ploieşti, CRPC Centru Braşov, pentru a verifica modul în care este respectată legislaţia în domeniu în complexul en-gros Dragonul Roşu.
Din cei 53 de operatori economici controlaţi, care activau în diverse domenii (confecţii textile, jucării, cosmetice, produse electrice), până în prezent s-au finalizat verificările la 28 şi s-au dat 45 de amenzi contravenţionale, în valoare de 274.000 de lei, şi 7 avertismente.
Ca urmare, au fost menţinute măsurile speciale, adică interzicerea introducerii pe piaţă a produselor neconforme (suspiciune de a fi contrafăcute), prin sigilarea standurilor, în cazul a 24 de operatori economici, 13 dintre aceştia aflându-se deja în cercetări, pe aceeaşi temă, de către poliţiştii de la SICE.
Cele mai importante abateri se referă la deficienţe de informare a consumatorilor, lipsa afişării certificatului de înregistrare al companiei, lipsa instrucţiunilor de utilizare şi întreţinere, precum şi a informaţiilor de siguranţă în limba română de pe etichete, lipsa declaraţiei de conformitate a produselor, lipsa oferirii certificatelor de garanţie pentru produse, lipsa afişării preţurilor, lipsa documentelor de provenienţă a mărfii comercializate, comercializarea unor jucării notificate pe Sistemull de alertă al UE - RAPEX, comercializarea unor produse potenţial periculoase sau contrafăcute.
La acţiune au participat şi reprezentanţi ai Secţiei de Investigare a Crimei Economice (SICE) Ilfov.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.