Ambulatoriul Integrat al Spitalului Municipal ”Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara a fost inaugurat, vineri, după ce a fost reabilitat şi modernizat cu fonduri europene, în valoare de 2,3 milioane de euro. ”Cred că, în decurs de câţiva ani, ţara noastră poate să se compare cu oricare altă ţară din Uniunea Europeană din punct de vedere al dezvoltării infrastructurii de sănătate şi a dotării”, a afirmat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, care a participat la inaugurare.
Ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, şi secretarul de stat asist. dr. Alexandru Rogobete au participat, vineri, la inaugurarea noului Ambulatoriu Integrat al Spitalului Municipal ”Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, ambulatoriul a fost reabilitat şi modernizat cu fonduri europene în valoare de 2,3 milioane de euro. La această investiţie s-au adaugat aproximativ 900.000 de euro pentru achiziţionarea unui computer-tomograf şi 1 milion de euro, fonduri alocate din bugetul MS, pentru achiziţionarea unui echipament RMN.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Mă bucur că, în sfârşit, medicii din acest judeţ au la dispoziţie cele mai moderne instrumente pentru diagnosticul pacienţilor. Dincolo de orice orientare politică, este important ca aceia care au responsabilitatea pentru comunităţile lor să înţeleagă că asigurarea serviciilor de sănătate este esenţială. Noi lucrăm la Ministerul Sănătăţii, în mod susţinut, pentru acest lucru. Am o echipă care cred că a pus în practică cele mai mari proiecte din istoria României în ceea ce priveşte investiţiile din domeniul Sănătăţii şi cred că, în decurs de câţiva ani, ţara noastră poate să se compare cu oricare altă ţară din Uniunea Europeană din punct de vedere al dezvoltării infrastructurii de sănătate şi a dotării”, a afirmat Rafila.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.