Echipajele Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF) au intervenit în peste 340 de cazuri grave, de urgenţe de cod roşu şi galben, în primele zece ore ale zilei de miercuri, când Capitala a fost sub avertizare de caniculă. În 95 dintre aceste cazuri, ambulanţa a fost solicitată în locuri publice, potrivit managerului SABIF, dr. Alis Grasu.
"Fiecare caz grav, adică cel de cod rosu şi galben, înseamnă o viaţă la risc, de aceea ambulanţele sunt trimise cu prioritate la aceste cazuri. În primele zece ore ale zilei de miercuri, au fost înregistrate 673 de apeluri, cu 343 de urgenţe de cod roşu şi galben. Dintre aceste cazuri grave, 95 s-au petrecut în loc publice, iar 27 au fost leşinuri cu şi fără pierderea conştienţei", a explicat managerul SABIF.
Potrivit medicului, numărul cazurilor se înscrie într-o medie a acestei perioade din an, aceea a vacanţei de vară.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
"Suntem într-o medie a numărului de cazuri din timpul vacanţelor. Totuşi , fiind vorba despre temperaturi extreme, facem apel la la toţi oamnii să ţină cont de recomandările medicilor. Fac apel la părinţii cu copii mici, pe care trebuie să-i ferească de temperaturile extreme, chiar dacă ei, adulţii, nu au probleme cu soarele şi îşi doresc să petreacă ziua pe malul piscinei. Recomand o dietă cu puţine proteine, adică bogată în legume şi fructe, sucuri, şi multă apă", a spus medicul Alis Grasu.
Totodată, este important ca la orele din jurul prânzului să fie evitată şederea şi plimbarea prin soare. "Cei care sunt obligaţi să se deplaseze la aceste ore să umble cu capul acoperit şi să se hidrateze. În plus, orice bolnav trebuie să respecte cu stricteţe recomandărilor medicilor", a mai spus medicul.
Valul de căldură s-a intensificat şi a cuprins toată ţara, inclusiv Capitala, începând de miercuri, iar pentru două zile Bucureştiul şi toate judeţele sunt sub avertizări cod galben şi portocaliu de caniculă. Temperaturile caniculare, care ajung până la 39 de grade Celsius, vor persista şi la sfârşitul săptămânii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.