Alte şase firme sunt urmărite penal de DNA în dosarul achiziţiilor de la Economat Sector 5, în care este cercetat, sub control judiciar, şi Marian Vanghelie.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus extinderea urmării penale faţă de şase persoane juridice - societăţi comerciale cu sediul în municipiul Bucureşti - suspecte de implicare în lanţurile comerciale de fraudare a SC Economat Sector 5: S.C. DapTeam&Partners S.R.L, S.C. United Colors Team S.R.L, S.C. Miro Best Print S.R.L, S.C. Trade International Industry S.R.L, S.C. GrivinHouse S.R.L. şi S.C. Elsys Power S.R.L.
"Fiecare dintre societăţile comerciale este suspectată de săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, săvârşită în vederea obţinerii unui avantaj patrimonial de către altul", a arătat DNA, într-un comunicat de presă transmis vineri.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Reprezentanţilor legali ai firmelor – persoane juridice – având calitatea de suspect li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
DNA a anunţat oficial, în 14 ianuarie, că procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, a 13 inculpaţi în dosarul achiziţiilor de la Economat Sector 5, ei fiind menţionaţi cu funcţiile deţinute la data comiterii faptelor.
Au fost reţinuţi pentru 24 de ore: Marian-Daniel Vanghelie, consilier în cadrul Consiliului Local Sector 5 Bucureşti, Marian-Leonard Petre, director general al S.C. Economat Sector 5 S.R.L, persoană fizică, rudă a primului menţionat, administrator de societate comercială, fiind vorba despre fratele lui Marian Vanghelie, Floricica-Carmen Rămulescu, director Achiziţii în cadrul S.C. Economat Sector 5 S.R.L, Marian Lupaşcu, director general la S.C. Amenajare Edilitară şi Salubrizare S.A, Loredana Ionela ZIdărescu, şefă a Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice la societatea anterior menţionată şi şapte persoane fizice, administratori de societăţi comerciale implicate in lanţul de fraudare a banilor publici.
Faţă de alte persoane se fac în continuare acte de urmărire penală.
DNA anunţase, în 13 ianuarie, că Marian Vanghelie este acuzat de: trafic de influenţă în formă continuată (2 acte materiale), constituire a unui grup infracţional organizat, instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.
"La finele anului 2018, suspectul Vanghelie Marian Daniel – la data faptelor consilier în cadrul Consiliului Local sector 5, suspectul Petre Marian Leonard – la data faptelor directorul general al S.C. Economat sector 5 S.R.L. şi un om de afaceri, ar fi constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat ulterior şi alte persoane (administratori ai unor societăţi comerciale), şi care ar fi avut ca scop obţinerea de foloase de către firmele controlate de Vanghelie Marian Daniel şi implicit de persoanele care au sprijinit grupul, prin prejudicierea bugetului S.C. Economat Sector 5 S.R.L (unde acţionar majoritar este Consiliul Local sector 5)”, a transmis DNA.
Obţinerea acestor foloase s-ar fi realizat prin efectuarea de către SC Economat Sector 5 SRL a unor achiziţii de bunuri nelegale şi la preturi supraevaluate (produse alimentare şi nealimentare între care patinoare artificiale, tarabe, nebulizatoare, agende, bomboane şi dulciuri, cântare comerciale, măşti FFP2 şi geluri dezinfectante, etc), de la societăţile controlate de aceştia.
Procurorii au mai precizat că grupul a acţionat în perioada 2018 - 2020 şi ar fi avut o structură bine determinată, ierarhia în cadrul acestuia fiind dată de rolul pe care fiecare membru îl avea în desfăşurarea activităţii infracţionale.
"La vârful ierarhiei, s-ar fi aflat suspectul Vanghelie Marian Daniel – la data faptelor consilier în cadrul Consiliului Local sector 5, urmat de Petre Marian Leonard – la data faptelor directorul general al S.C. Economat sector 5 S.R.L. şi un om de afaceri, suspect în prezenta cauză”, a mai transmis DNA.
După ce a fost reţinut, Marian Vanghelie a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, Tribunalul Bucureşti respingând cererea procurorilor privind arestarea sa pentru 30 de zile.
În 19 ianuarie, DNA a anunţat că procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus extinderea urmării penale faţă de cinci persoane juridice – societăţi comerciale cu sediul în municipiul Bucureşti, suspecte de implicare în lanţurile comerciale de fraudare a SC Economat Sector 5: S.C. Games&Sports Distribution Romania S.R.L., S.C. City Bistro Management S.R.L., S.C. IDD Asset Management S.R.L., S.C. DaarmPartners S.R.L. şi S.C. FortisPugna S.R.L.
"Fiecare dintre societăţile comerciale este suspectată de săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, săvârşită în vederea obţinerii unui avantaj patrimonial de către altul", a arătat DNA.
Conform sursei citate, în vederea reparării pagubelor aduse patrimoniului SC Economat Sector 5 S.R.L. prin săvârşirea, de către suspectele S.C. Games&Sports Distribution Romania S.R.L. şi S.C. City Bistro Management S.R.L., a infracţiunilor reţinute în sarcina lor, procurorii au dispus sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor mobile/imobile aflate în proprietatea celor două firme, precum şi asupra sumelor de bani din toate conturile bancare ale celor două firme.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.