Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă, întrebat dacă este posibil şi un al şaselea val al pandemiei de COVID, că în biologie nimic nu este imposibil. „„Eu niciodată nu mă hazardez să spun că din punctul de vedere al biologiei lucrurile sunt imposibile. Biologia este foarte surprinzătoare, câteodată”, susţine medicul, arătând că virusul poate suferi alte mutaţii.
„În aceste trei săptămâni am observat că procentul persoanelor care se internează a variat între 0,5 şi 3 la sută – deci mai mic decât analiza făcută de colegii de la Institutul Naţional de Sănătate Publică – iar numărul de decese şi de persoane internate în secţiile de terapie intensivă a rămas scăzut”, a afirmat Alexandru Rafila duminică, în emisiunea Insider Politic difuzată de Prima TV.
Medicul precizează că această creştere rapidă a numărului de cazuri coroborată cu creşterea „discretă” a numărului deceselor şi cazurilor grave „ar putea să însemne, într-un fel, sfârşitul acestei pandemii, chiar dacă ne aflăm într-un val”.
Potrivit ministrului, România a ajuns la o rată de testare de aproape 100.000 de persoane zilnic, iar de săptămâna viitoare va exista o creştere a gradului de testare „substanţială”, care ar putea duce la realizarea a 150.000 de teste zilnic.
Rafila a explicat că de testele decontate de stat beneficiază persoanele care prezintă simptome ale bolii COVID sau persoane considerate contacţi direcţi ai unor persoane infectate.
Ministrul a reafirmat că în prezent în România circulă în paralel variantele virale Delta şi Omicron, estimând că aproximativ 25% dintre cazuri sunt infecţii cu varianta Delta, aceasta provocând şi cazuri mai grave.
Întrebat dacă este posibil ca România să se confrunte şi cu un al şaselea val al pandemiei de COVID, Alexandru Rafila răspunde că în biologie nu există lucruri imposibile.
„Eu niciodată nu mă hazardez să spun că din punctul de vedere al biologiei lucrurile sunt imposibile. Biologia este foarte surprinzătoare, câteodată”, susţine medicul.
Rafila explică faptul că ar putea apărea o variantă virală mai patogenă, care să provoace cazuri mai grave de boală, dar care, probabil, ar avea o transmisibilitate mai mică decât în cazul Omicron.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.