Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că statisticile privind echipamentele vechi din unele spitale ar trebui dublate şi cu statistici privind solicitările de înlocuire a acestor echipamente. ”Dacă ai o trusă de chirurgie sau un laringoscop vechi, el nu se schimbă singur, trebuie cineva să le solicite”, explică Rafila, care subliniază că e important ca managerii de spitale şi şefii de secţii să ceară echipamente administratorilor unităţilor sanitare publice.
”Mă uitam la vechimea diverselor tipuri de echipamente. Cred că este, probabil, şi o anumită limitare, ca să zic aşa, a interesului pentru schimbarea acestor echipamente pentru că, ştiţi bine, spitalele sunt sub diverse tipuri de autorităţi subordonate, dar, în mod evident, managementul spitalului, autoritatea care deţine spitalul trebuie să se preocupe încât aceste secţii să... Ca să primeşti, trebuie să ceri. Noi avem acest principiu, la Ministerul Sănătăţii, cel puţin în ultimii doi-trei ani, în care investiţiile din ţară sunt bazate pe o nevoie reală, pe o mapare a echipamentelor existente, să completăm acolo unde nu există, să le înlocuim pe cele care sunt foarte vechi. Or, lucrul ăsta trebuie să se reflecte şi la nivelul fiecărei autorităţi care deţine în subordine spitale. Până la urmă, dacă ai o trusă de chirurgie sau un laringoscop vechi, el nu se schimbă singur, trebuie cineva să îl solicite şi, dacă dumneavoastră, în evaluare aţi fi făcut şi o inventariere a solicitărilor pentru schimbarea acestor echipamente o să vedeţi că tot de 20 de ani sau de 15 ani nu au fost solicitate”, a declarat Alexandru Rafila, marţi, în cadrul unui eveniment organizat de Salvaţi Copiii.
Ministrul a subliniat importanţa responsabilităţii managerilor de spitale, care trebuie să solicite echipamente medicale acolo unde acestea sunt vechi şi trebuie înlocuite.
”Trebuie, cumva, să generăm şi schimbarea şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale personalului medical. Este şi o responsabilitate a managementului spitalului, a şefilor de secţie, adică trebuie toată lumea să lucreze la chestiunea asta, nu se poate să lucreze doar o anumită autoritate. Cam aşa văd eu lucrurile”, a arătat ministrul Sănătăţii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.