Locul în care trebuia construit un pod peste râul Mureş, finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) şi care fi trebuit să facă legătura între localităţile Blandiana şi Şibot din judeţul Alba este năpădit de buruieni care ajung la un metru înălţime, la cinci ani de la alocarea fondurilor şi organizarea unei prime licitaţii. În aceste condiţii, şoferii din zonă care vor să ajungă spre Alba Iulia sau spre Cugir sunt nevoiţi să ocolească mai mulţi kilometri.
Şantierul unui pod peste râul Mureş care fi trebuit să facă legătura între localităţile Blandiana şi Şibot din judeţul Alba este o ruină, la cinci ani de la prima licitaţie pentru realizarea construcţiei, scriu jurnaliştii de la Ziarul Unirea. Din pod au fost realizate rampele şi grinzile, după care construcţia a fost abandonată. „Prima licitaţie a podului peste râul Mureş dintre Acmariu (Blandiana) şi Balomir (Şibot) a avut loc acum 5 ani în anul 2019, proiectul fiind finanţat prin PNDL, având o valoare estimată la vremea respectivă de 8,29 milioane lei, cu TVA inclus. Podul ar uşura foarte mult viaţa celor care fac naveta la Cugir, Sebeş, Alba Iulia şi care sunt nevoiţi să ocolească km buni şi care le ”fură” câteva ore din zi”, notează Ziarul Unirea. Informaţiile obţinute de jurnaliştii locali arată că lucrările la pod sau fost oprite din lipsa fondurilor, din cauză că nu au fost reactualizate valorile din contract. Contractul cu vechiul constructor a fost anulat, a fost reautorizat podul şi urmează să se facă o nouă licitaţie pentru a găsi un nou constructor.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.