La această oră, traficul rutier este intens pe A1 pe sensul Nădlac spre Deva, la nodul rutier din localitatea Margina, judeţul Timiş, formându-se coloană de autovehicule de 2,5 kilometri, din cauza capacităţii reduse de preluare a fluxului auto pe DN 68A Margina - Coşeviţa, anunţă Centrul Infotrafic din IGPR.
Sursa citată mai spune că, în funcţie de punctul de destinaţie, conducătorii auto pot opta pentru rutele alternative:
- DN 7 Arad – Bârzava - Deva
- DN 6 Timişoara – Caransebeş – Drobeta Turnu Severin.
Conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi în trafic pentru fluidizarea circulaţiei, să nu se angajeze în depăşirea coloanelor de autovehicule şi să nu efectueze întoarceri pe segmente de drum unde această manevră este interzisă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.