Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) sesizează Parchetul General cu privire la George Becali, după ce acesta ar fi adresat mai multe mesaje de ameninţare directorului Penitenciarului Jilava.
Potrivit Federaţiei Sindicatelor din ANP, decizia a fost confirmată cu prilejul unei scurte întâlniri avute cu reprezentanţi ai conducerii ANP.
Sindicaliştii amintesc că George Becali a declarat, într-o emisiune de televiziune difuzată în 19 august, că i-a trimis directorului Penitenciarului Jilava mai multe mesaje de ameninţare pentru că acesta nu ar fi aprobat o nouă învoire pentru Victor Becali, vărul omului de afaceri.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În acest caz, spun sindicatele, omul de afaceri riscă o nouă pedeapsă cu închisoarea de până la 5 ani la care se va adăuga o majorare cu jumătate din pedeapsa aplicată pentru săvârşirea unei infracţiuni în stare de recidivă, plus restul de pedeapsă neexecutată prin liberarea condiţionată. Ei ataşează şi prevederile legale referitoare la ultraj, şandaj şi la condiţiile în care poate fi revocată liberarea condiţionată.
„În acest context, aşteptăm şi o reacţie a ministrului Justiţiei în legătură cu abaterile disciplinare şi infracţiunile constatate la finalul anului 2016 la Penitenciarul Poarta Albă în legătură cu favorizarea unor deţinuţi – vip, printre care se numără şi acelaşi George Becali. În acest caz, ilegalităţile au fost deja constatate, dar sancţiunile se lasă aşteptate”, mai spun sindicatele.
Gigi Becali spune că în cazul său nu se poate vorbi despre revocarea eliberarării condiţionate.
„Nu există revocarea eliberarii condiţionate decât dacă există un dosar penal, o nouă infracţiune. În al doilea rând nu ANP spune aşa ceva. Nu putea să facă ANP aşa ceva pentru că nu există nicio ameninţare. Nu zice nimeni nimic”, a declarat Becali la Antena 3.
Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor a anunţat, în urmă cu o săptămână, că a solicitat conducerii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor să ia măsuri în urma ameninţărilor pe care Gigi Becali, aflat în perioada de supraveghere după eliberarea condiţionată, a recunoscut public că le-a adresat directorului Penitenciarului Jilava. Sindicaliştii susţin că se impune revocarea liberării condiţionate în cazul finanţatorului FCSB.
Gigi Becali a fost eliberat condiţionat în aprilie 2015, în baza unei decizii definitive a Tribunalului Constanţa, după ce a executat o treime din pedeapsa de trei ani şi şase luni de închisoare. El a fost condamnat, în mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul "Valiza" şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.