Guvernul a făcut o serie de actualizări cu privire la desfăşurarea evenimentelor în aer liber şi de tip drive-in, iar acestea au intrat în vigoare joi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Guvernul a aprobat în şedinta de miercuri Ordinul pentru modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului Culturii şi al ministrului Sănătăţii nr. 3245/1805/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea desfăşurării activităţilor în condiţii de siguranţă sanitară în domeniul culturii.

Ordinul, publicat joi în Monitorul Oficial, implică o serie de modificări pentru evenimentele în aer liber, printre care:

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

-  Spectacolele, concertele, festivalurile publice şi private sau alte evenimente/acţiuni culturale organizate în aer liber sunt interzise în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori.

- Acolo unde se vor putea organiza spectacole, concerte, festivaluri publice şi private sau alte evenimente/acţiuni culturale în aer liber, spaţiul se va organiza astfel încât să permită prezenţa a cel mult 500 de spectatori, cu asigurarea unei suprafeţe de 2mp pentru fiecare persoană.

-Participarea la evenimentele culturale în aer liber este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.

- Organizatorul va asigura verificarea dovezilor medicale prezentate de către fiecare participant, pentru îndeplinirea condiţiilor de acces, iar minorii vor fi exceptaţi de la prezentarea acestor dovezi medicale. De asemenea, minorii de peste 5 ani vor fi obligaţi să poarte mască.

Totodată, ordinul menţionat actualizează şi modul de desfăşurare a evenimentelor de tip drive-in:

-În judeţele/ localităţile unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1000 de locuitori, organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt interzise.

-Accesul în cadrul acestor evenimente se va face exclusiv cu autoturismul, cu condiţia ca ocupanţii unui autovehicul să fie membrii aceleaşi familii sau grupuri de până la 4 persoane, iar participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.

Mai mult, va fi permisă organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu un număr de participanţi de maxim 50 de persoane în interior şi de maxim 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului Sănătăţii, dacă incidenţa cumulată la 14 zile din judeţ/ localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.