Comisarii Gărzii de Mediu au dat amenzi de 65.000 de ei şi au confiscat o tonă şi jumătate de deşeuri a căror provenienţă nu a putut fi stabilită, în urma unei acţiuni care a avut loc joi, la Sinteşti, la care au participat peste 100 de comisari de mediu, poliţişti şi jandarmi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”În continuare actiunilor si in scopul asigurarii unui climat de linişte, a unui mediu sănătos şi pentru prevenirea si combaterea faptelor ilegale (în special cele îndreptate împotriva mediului înconjurător), azi, 24.10.2024, în intervalul 07:00- 10:0 s-a actionat, sub coordonarea reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Ilfov, pe raza comunelor Jilava si Vidra, sat Sintesti, jud. Ilfov, ocazie cu care au participat in sistem integrat 118 efective, formate din 10 comisari din cadrul Garzii de Mediu Ilfov, 62 politisti din cadrul IPJ Ilfov (structura de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, arme, economic) cu sprijinul SAS Dambovita si 30 lucratori din cadrul IJJ Ilfov şi ai Gruparii Mobile de Jandarmi Ploieşti, precum si16 specialisti din cadrul Reţele Electrice Muntenia”, anunţă Garda de Mediu Ilfov, într-o postare pe pagina de Facebook a instituţiei.
 
Au fost verificate 37 locaţii, fiind aplicate 3 sancţiuni principale în cuantum de 65.000 lei, pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2005 privind protecţia mediului şi OU 92/2021 privind regimul deşeurilor.
Două sancţiuni complementare au constat în sistarea activităţii şi confiscarea a 1,5 tone de deşeuri valorificabile a căror provenienţă nu a putut identificată.
Au fost verificate, de asemenea, 50 de autoutilitare de transport marfă.
”În timpul acţiunii au fost documentate 3 sesizari penale pentru incendieri repetate, în susţinerea sesizării penale înaintate Parchetului General”. precizează Garda de Mediu Ilfov.
Garda Naţională de Mediu a anunţat luni că a înaintat o sesizare penală la adresa întregii comunităţi din Sinteşti, judeţul Ilfov, pentru arderile ilegale de deşeuri. Începând din 2022, în localitate s-au făcut peste 40 de controale, soldate cu amenzi de circa 4 milioane de lei, dosare penale şi confiscarea a 51 de tone de deşeuri.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.