A şaptea tranşă de vaccin Pfizer BioNTech, de 163.800 de doze, soseşte luni în ţară, pe aeroporturile Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara, anunţă autorităţile, care precizează că, pe măsură ce noile tranşe ajung în România, aplicaţia de programare pentru vaccinare se actualizează şi permite continuarea procesului de programare pentru categoriile populaţionale aflate în etapa curentă. Următoarea tranşă de vaccin este aşteptată peste o săptămână.
”Mâine, 01 februarie, va sosi în România a şaptea tranşă de vaccin de la Pfizer BioNTech care constă în 163.800 doze, pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara.
Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă”, au transmis autorităţile.
Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din Bucureşti, cât şi din ţară, fiind distribuite 163.800 doze Pfizer BioNTech, după cum urmează: Centrul Naţional de Distribuţie Bucureşti: 81.900 doze; Centrul Regional de Distribuţie Braşov: 14.040 doze (dozele vor fi distribuite din totalul dozelor de vaccin alocate Centrului Naţional de Distribuţie Bucureşti), iar transportul va fi executat cu o autospecială a MApN, însoţită de autospeciale ale jandarmeriei şi poliţiei, cu respectarea lanţului de frig; -Centrul Regional de Distribuţie Cluj: 12.870 doze; Centrul Regional de Distribuţie Constanţa: 22.230 doze; Centrul Regional de Distribuţie Craiova: 16.380 doze; Centrul Regional de Distribuţie Iaşi: 10.530 doze; Centrul Regional de Distribuţie Timişoara: 19.890 doze.
În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti.
Conform calendarului de livrare, următoarea tranşă de vaccin ar urma sa fie adusă în România luni, 08 februarie, iar la acest moment se aşteaptă confirmarea oficială în acest sens din partea firmei producătoare. În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, săptămânal, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei.
Pe măsură ce noile tranşe ajung în România, aplicaţia de programare se actualizează şi permite continuarea procesului de programare pentru categoriile populaţionale aflate în etapa curentă.
În ceea ce priveşte calendarul de livrare a dozelor, compania Pfizer a anunţat că va creşte numărul de doze în jurul datei de 15 februarie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.