Loteria Română anunţă că, duminică, va avea loc cea de-a patra extragere săptămânală la Loteria de Vaccinare.
”Duminică, 24 octombrie va avea loc cea de-a patra extragere săptămânală la Loteria de Vaccinare. La această extragere participă numerele de ordine din intervalul 1.627.568 – 1.872.849, corespunzătoare participanţilor care s-au înscris, conform Regulamentului, până vineri, 22 octombrie, la orele 12:00”, a transmis Loteria Română.
La cea de-a patra extragere săptămânală se vor acorda 80 de premii a câte 10.000 de lei şi un premiu de 100.000 de lei.
Extragerea va fi difuzată pe TVR 1, duminica, 24 octombrie 2021, la orele 20:50.
Rezultatele extragerilor vor fi afişate pe site-ul Loteriei Române www.loto.ro, pe site-ul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului şi pe site-ul Ministerului Sănătăţii.
Loteria Română precizează că revendicarea premiilor se face în termen de maximum 30 de zile de la data extragerii.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.