Centrul de Screening şi Diagnostic în Boli Oncologice a fost inaugurat vineri la Iaşi, în prezenţa ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, în acest centru urmând a fi asigurate servicii pentru depistarea mai multor tipuri de cancer.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Investiţia se ridică la 29 milioane de lei, fondurile fiind asigurate prin Compania Naţională de Investiţii.

"Acest centru, dincolo de un pachet de servicii preventive în domeniul oncologic oferă şi alte servicii de sănătate în regim ambulatoriu. Este foarte bine, pentru că pe de o parte, creşte adresabilitatea în zona de screening, iar pe de altă parte, poate să completeze veniturile acestei unităţi", a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Managerul Institutul Regional de Oncologie (IRO) Iaşi, Mirela Grosu, a precizat că lucrările au demarat în anul 2019 şi s-au desfăşurat într-un ritm alert, astfel că imobilul a putut fi terminat în martie 2022.

Clădirea are şase niveluri şi va include cabinete de consultaţii în ambulatoriu, un laborator de endoscopie digestivă, laboratoare de investigaţii paraclinice (radiologie şi imagistică medicală, analize de laborator) cu dotări de ultimă generaţie.

În centru, care va funcţiona în cadrul IRO Iaşi, au fost deja angajate 39 de persoane, urmând ca numărul total de angajaţi să depăşească 200 în perioada următoare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.