Dr. Raluca Alexandru, purtător de cuvânt al Spitalului de copii "Grigore Alexandrescu" din Capitală a declarat pentru News.ro că un număr foarte mare de copii ajung zilnic la camera de gardă a unităţii sanitare în această perioadă. Cei mai mulţi copii au gripă şi viroză, iar cazurile de COVID-19 sunt în acest moment în scădere. Tratamentul pentru aceste afecţiuni nu trebuie luat "după ureche", spun medicii şi este indicat ca părinţii să se adreseze prima dată medicului de familie sau medicului pediatru pentru prescrierea unui tratament.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
"La Unitatea de Primiri Urgenţe vin peste 300 de cazuri pe zi, chiar 350 într-o singură gardă, din care aproape 200 sunt cazuri pediatrice, în general viroze respiratorii, viroze digestive, avem gripă, rotavirus, şi bineînţeles covidul, care nu a dispărut. Majoritatea copiilor nu sunt vaccinaţi împotriva gripei, cei care fac simptomatologie şi care se internează nu sunt vaccinaţi. 
 
Enterovirozele sunt date de un alt virus, rotavirusul de exemplu, care dă probleme digestive, vărsături, diaree care duc la deshidratare şi de aceea copiii au nevoie de internare pentru perfuzare şi rehidratare, iar gripa este mai mult un virus respirator. Cazurile de COVID au scăzut, pe primul loc acum la copii este gripa urmată de enteroviroze", a explicat medicul. 
 
Lipsa totală a restricţiilor, un pericol pentru copii. Masca şi distanţarea ne-au ajutat să ne protejăm în timpul pandemiei şi împotriva altor virusuri, nu numai împotriva SARS- CoV- 2, spune Dr. Raluca Alexandru.
 
"Principalul pericol la care se expun copiii în această perioadă este că nu se mai ţine nicio regulă, nu mai avem nici masca, nu mai ţinem nici distanţarea, toată lumea se înghesuie, şcolile funcţionează, grădiniţele, transmiterea este mult mai frecventă, ne-am obişnuit în timpul pandemiei să mai respectăm unele reguli care acum au dispărut, chiar şi banalul spălat pe mâini, probabil că de asta au apărut şi aceste enteroviroze, boala apare pentru că nu ne mai spălăm pe mâini când trebuie. 
 
Când observă semne de boală la copil părinţii ar trebui să ia legătura cu un medic de familie, cu o policlinică, să urmărească evoluţia copilului, să-i ofere un tratament, nu este de primă intenţie de a veni în unitatea de primiri urgenţe a unui spital. În primul rând trebuie să înceapă un tratament luând legătura cu medicul de familie şi ţinând legătura cu el sau cu un medic de la nivelul unei policlinici.  
 
Din păcate la noi la camera de gardă vin mulţi pentru a doua părere, adică au un tratament deja prescris şi urmează să mai aibă şi a doua părere că totuşi copilul mai face febră sau mai tuşeşte de o săptămână. 
 
Aceste cazuri de viroze şi gripe apar mai mult acum pentru că, în primul rând este perioada lor şi, în al doilea rând, s-a rennţat la restricţiile respective, automat toate virusurile au început să se transmită, acele protecţii minimale pe care le avem, o mască, distanţare, ne protejau cât de cât şi de celelalte virusuri, nu numai de coronavirus", a afirmat Dr. Alexandru. 
 
Complicaţiile date de gripă şi enteroviroză, destul de serioase. Pneumoniile şi deshidratările sunt printre cele care presupun internarea copiilor pentru tratament de specialitate. 
 
"Avem saloane speciale de gripă, saloane speciale de enteroviroze, acestea sunt predominante. La gripă pot apărea pneumoniile, iar în cazul rotavirusului sunt aceste deshidratări, o stare generală alterată şi este nevoie de perfuzii şi tratament injectabil", a spus Dr. Alexandru.   
Conform datelor furnizate News.ro de Ministerul Sănătăţii, până pe data de 27 martie s-au vaccinat antigripal aproximativ 1, 5 milioane de români cu ser asigurat de stat. Ministerul Sănătăţii a achiziţionat deocamdată pentru imunizarea gratuită a populaţiei 2 milioane de doze de vaccin gripal. 
 
Potrivit medicului Gindrovel Dumitra, coordatorul grupului de vaccinologie din cadrul Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei, într-un sezon obişnuit, vaccinarea împotriva gripei trebuie făcută după data de 15 octombrie. Pentru a fi eficientă, vaccinarea trebuie făcută cu două săptămâni înainte de debutul sezonului gripal. Anul acesta, însă, avem de-a face cu un sezon atipic, tocmai din cauza restricţiilor impuse în pandemie, a regulilor de protecţie pe care le-am respectat. Medicul spune că acum încă nu este târziu să ne vaccinăm, tocmai pentru că anul acesta acum au început să apară tot mai multe cazuri de gripă, în mod deosebit de gripă de tip A. 
 
 
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.