Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea a declarat, luni, că cei care au contestat vehement proiectul de lege privind cartele prepay trebuie să îşi schimbe atitudinea, acesta fiind un proiect necesar pentru sistemul de securitate al României.
Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că promovorea unor anumite proiecte de lege, precum cel privind cartelele telefonice preplătite, nu înseamnă că automat o limitare a drepturilor şi libertăţilor prevăzute în Constituţie.
Zgonea a precizat că, în opinia sa, legea privind reglementarea cartelelor prepay este oportună.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Eu am fost unul dintre cei care au susţinut (legea - n.r.) şi în acel moment am fost criticat de către presă (...) Cei care au contestat şi au fost vehemenţi împotriva acestui proiect de lege trebuie să îşi schimbe atitudinea. Îmi pare rău că a apărut pe tapet, astăzi, pusă de domnul prim-ministru Cioloş şi poate cei care atunci au fost contestatarii acestui proiect de lege vor veni alături de noi şi vor promova aceast proiect de lege, necesar pentru sistemul de securitate al României. Dacă vreţi, obligatoriu în aceste zile”, a menţionat preşedintele Camerei Deputaţilor.
În opinia lui Valeriu Zgonea, ”astăzi este mai necesar decât oricând să nu creăm noi vulnerabilităţi în cadrul familiei europene şi să putem să avem acele bucăţi de legislaţie care să le permită structurilor de securitate să aibă instrumentele necesare”.
”Securitatea este extrem de importantă pentru stabilitatea zonei, dar şi pentru prosperitatea românilor. Altfel nu o să ai creştere economică. Nu mai vine nimeni să investească la tine, dacă ai probleme. Este extrem de importantă şi mai sunt şi altele în pachetul pe care trebuie să îl discutăm în următoarele luni. Am speranţa, chiar dacă este un an electoral, că partidele din arcul de dreapta guvernamental vor fi deschise astfel încât să promovăm acest proiect de lege”, a spus el.
Premierul Dacian Cioloş a declarat, duminică, la ProTV, că Guvernul va supune dezbaterii publice un nou proiect legat de înregistrarea cumpărătorilor de cartele prepay, în condiţiile în care cartele telefonice preplătite din România au fost utilizate pentru pregătirea de atentate teroriste.
Dacian Cioloş a afirmat că un nou proiect de lege este în curs de elaborare la Guvern privind înregistrarea datelor de identitate ale cumpărătorilor de cartele telefonice prepay.
”Înţeleg că au fost folosite cartele prepay din România în pregătirea unor atentate teroriste în altă parte. Ministerele Justiţiei şi Afacerilor Interne vor veni cu notă în Guvern şi prevederile vor fi supuse dezbaterii publice în perioada următoare”, a declarat Cioloş.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...