Plenul Camerei Deputaţilor a votat, marţi, un proiect de lege semnat de 14 deputaţi de la PSD şi unul de la PNL, care prevede că începând cu anul 2025, Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi instituţiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora, vor organiza anual, cel puţin o serie de consultări cu copiii. Camera Deputaţilor este for decizional, astfel că proiectul merge la promulgare.
Proiectul de lege a fost votat de deputaţi cu 220 de voturi pentru, 15 contra şi 8 abţineri.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare instituirea condiţiilor necesare participării copiilor în procesele decizionale din administraţia publică centrală şi administraţia publică locală.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit proiectului, anual, începând cu anul 2025, Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi instituţiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora, vor organiza anual, cel puţin o serie de consultări cu copiii.
În plus., instituţiile statului publică, pe paginile proprii de internet, într-un limbaj accesibil pentru copii, prezentarea generală a instituţiei, precum şi obiectivele anuale privind activităţile dedicate şi oportunităţile de implicare a copiilor.
Conţinutul paginilor de internet cu limbaj accesibil pentru copii se elaborează în consultare cu copiii, prin implicarea acestora în proces şi cu asigurarea faptului că limbajul şi conţinutul sunt adaptate, adecvate şi atractive pentru copii.
Pentru a asigura pregătirea, reprezentativitatea şi diversitatea opiniilor copiilor în consultările organizate, Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Secretariatul General al Guvernului / Cancelaria prim-ministrului, ministerele, consiliile judeţene şi primăriile desemnează un responsabil pentru realizarea procesului de participare a copiilor, se mai arată în propunerea legislativă.
Responsabilul colaborează cu unităţile de învăţământ preuniversitar, organizaţiile societăţii civile, inclusiv cele de tineret, cu organizaţii internaţionale şi alte entităţi relevante pentru a identifica şi încuraja participarea unui spectru larg de copii, inclusiv a celor din medii defavorizate sau care aparţin minorităţilor naţionale, potrivit proiectului de lege.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.