Liderul ALDE Varujan Vosganian a spus că formaţiunea sa îl va sprijini pe premierul Mihai Tudose "cu discernământ" şi condiţionat de agenda ALDE privind statul de drept şi respectarea programului de guvernare, precizând că Executivul va fi sub "o monitorizare severă".
"PSD este partid de stânga şi are agenda sa. ALDE e partid de dreapta şi are agenda sa. Între cele două agende există un element comun: apărarea democraţiei, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, apărarea statului de drept şi echilibrului puterilor în stat", a spus Vosganian.
Deputatul ALDE a spus că prioritatea formaţiunii sale este legată de drepturile cetăţenilor, şi va aştepta măsuri de la Guvern în acest sens, cu "onestitate".
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Onestitatea înseamnă însă parteneriat, discernământ. Domnule Tudose, vă încredinţăm că spriijinul nostru va fi cu discernământ, condiţionat de această agendă pe care o avem, statul de drept", a spus el.
Vosganian s-a referit la modificarea codurilor penale, redefinirea abuzului în serviciu, separarea conflictului de interese de lobby şi statutul funcţionarului public. El a precizat că Executivul va fi "monitorizat sever".
Deputatul a adăugat că speră în succesul acestui Guvern: "Dacă acest Guvern va performa, va fi argumentul decisiv pentru moţiunea de cenzură".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.