Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu şi-a exprimat speranţa, joi, că OUG 79 privind depolitizarea managementului din spitale nu va fi modificată în Camera Deputaţilor, iar dacă deputaţii vor lua o asemenea decizie, va fi necesar să argumenteze „în mod onest şi riguros” de ce actul normativ trebuie reglementat într-un alt mod decât cel stabilit de Guvernul Cioloş. Preşedintele Comsiei de sănătate din Camera Deputaţilor, Florin Buicu, a spus că au fost depuse amendamente de către parlamentari, astfel că ordonanţa va fi modificată, însă ”lucrurile bune” vor fi menţinute.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Chestionat ce se va întâmpla dacă şi Camera Deputaţilor va respinge proiectul de lege de aprobare a OUG 79/2016, Vlad Voiculescu a spus că va fi dată înapoi „o muncă care are sens”.

„Vor da înapoi o muncă care are sens, vor da înapoi lucrurile fără niciun fel de argumente, aşa cum a făcut şi Senatul. Sper ca acest lucru să nu se întâmple”, a răspuns el.

Fostul ministru a susţinut că „buna credinţă a Comisiei de sănătate a Camerei a fost deja demonstrată prin această dezbatere publică”.

„Nu a fost nici măcar un singur argument în toată această dezbatere publică împotriva unor lucruri esenţiale, cum sunt descrierea incompatibilităţilor suplimentare ale acestei Ordonanţe, depolitizarea managementului de spital, excluderea nepotismului din spitale”, a completat Voiculescu.

De asemenea, întrebat cum vede modificările anunţate de preşedintele comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor, el şi-a exprimat speranţa că OUG 79 nu va fi modificată.

„Nu ştiu la ce modificări se referă, sper ca nimic să nu fie modificat. Dacă există modificări, invit Comisia de sănătate a Camerei să explice, să argumenteze şi să o facă în mod onest, riguros, nu aşa cum a făcut-o Senatul. Să explice de ce un lucru trebuie să fie reglementat în alt fel decât l-am reglementat noi”, a conchis Vlad Voiculescu.

Preşedintele Comsiei de sănătate din Camera Deputaţilor, Florin Buicu, a afirmat, la rândul său, că mai mulţi parlamentari au depus amendamente la proiectul de lege de aprobare a OUG 79/2016.

„În momentul de faţă, avem amendamente depuse de parlamentari de modificare a articolelor. Sunt amendamente din tot spectrul politic şi vot fi dezbătute punctual. Amendamentele sunt de reformulare a textului ordonanţei”, a precizat deputatul PSD.

El a dat asigurări că „lucrurile bune” din OUG 79, de care sistemul are nevoie, nu vor fi modificate.

„Lucrurile bune din ordonanţă legate de modalitatea de plată şi plata membrilor comisiilor de administraţie, legate de faptul că aţi modificat textul astfel încât furnizorii de servicii medicale autorizaţi şi evaluaţi să poată încheia contracte în 2016 - 2017, asta vedeam ca şi urgenţă. Acestea sunt de fapt motivele de urgenţă ale Ordonanţei pentru că ar fi rămas spitalele fără servicii medicale. Aceste articole trebuie să rămână şi vor rămâne şi vă sigur de acum că lucrurile bune de care sistemul are nevoie vor rămâne în legea de aprobare a ordonanţei”, a subliniat social-democratul.

În încheiere, Florin Buicu a spus că va propune Comisiei de sănătate să dea un raport de adoptare a OUG 79, dar cu anumite modificări ale textului.

„Vă asigur pe toţi că lucrurile bune vor rămâne în ordonanţă. Voi propune colegilor un raport de adoptare a ordonanţei, cu modificări. Cu siguranţă vor exista modificări, iar rezultatele activităţii de astăzi se vor revedea în materialul care va fi discutat marţi în cadrul membrilor comisiei de sănătate”, a conchis Florin Buicu. 

Pe 16 ianuarie, Senatul a respins Legea de aprobare a OUG 79. La Camera Deputaţilor, Guvernul a ataşat un punct de vedere negativ, cerând la rândul său ca Ordonanţa de Urgenţă emisă de Guvernul Cioloş să fie respinsă. 

Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul nu motivează această solicitare, notând scurt că "se susţine respingerea OUG 79/2016".

În favoarea acestei OUG s-au pronunţat mai multe sindicate din sănătate. După decizia Senatului, sindicatul medicilor ”Promedica” a solicitat Camerei Deputaţilor o analiză atentă, transparenţă, dialog real şi adoptarea unei forme care să conducă la o eficientizare şi o modernizare reale ale sistemului medical românesc.

Ordonanţa de Urgenţă privind managementul spitalelor a fost adoptată în noiembrie 2016 de Guvernul Cioloş.

Ministrul Sănătăţii de la acea vreme Vlad Voiculescu spunea că aceasta prevede două lucruri importante: deschiderea funcţiilor de manager în spitale pentru toţi cei care au competenţe în acest sens şi interdicţia ca managerii de spitale să deţină funcţii de conducere în partide politice. "Nu dorim spitale conduse în funcţie de interese politice - am avut asta în destule cazuri în ultimii 25 de ani în toată ţară şi, după cum ştim, sefii partidelor politice, în general, se tratează la spitalele din străinătate chiar pentru afecţiuni mai puţin complexe”, a arătat ministrul Sănătăţii.

De asemenea, au fost extinse şi incompatibilităţile pentru manager şi ceilalţi membri ai comitetului director - director medical, director financiar-contabil şi, în spitalele cu peste 400 de paturi, directorul de îngrijiri. Astfel, aceste funcţii devin incompatibile cu cele de conducere, administrare şi control în partide politice sau societăţi comerciale.

Totodată, prin această Ordonanţă de Urgenţă este extins conflictul de interese pentru persoanele din conducerea spitalelor şi cu: "deţinerea de către soţul/soţia, rudele ori afinii până la gradul al IV-lea, inclusiv ai managerului, a funcţiei de membru în comitetul director, şef de secţie, laborator sau serviciu medical sau a unei alte funcţii de conducere, inclusiv de natură administrativă, în cadrul spitalului la care persoana în cauză exercită funcţia de manager; alte situaţii în care managerul, soţul/soţia, rudele ori afinii managerului până la gradul al IV-lea inclusiv au un interes de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a funcţiei de manager".

În plus, un manager sau membrii comitetului director nu vor avea voie să primească finanţare pentru activităţile didactice sau de cercetare ştiinţifică din partea furnizorilor de bunuri şi servicii ai spitalului. O eventuală finanţare ar putea afecta exercitarea funcţiei de manager în condiţii de imparţialitate, existând riscul avantajării sub diverse forme a respectivilor furnizori în relaţia cu spitalul, se men'ionează în actul normativ.

Pentru şefii de secţii vor fi organizate concursuri, fostul ministru al Sănătăţii motivând că aceasta reprezintă metoda cea mai obiectivă şi transparentă pentru desemnarea celei mai potrivite persoane pentru ocuparea acestor funcţii. De asemenea, managerul va avea un program fix, în care nu îşi poate părăsi postul. Astfel, programul managerului se desfăşoară între orele 8.00 şi 16.00, iar "orice activitate medicală, didactică, de cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar-artistică poate fi exercitată doar în afara acestui interval".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.