Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu este candidatul PLUS la Primăria Municipiului Bucureşti, decizia fiind luată cu votul a 96,30% din voturile membrilor cu drept de vot ai filialei din Capitală.
”În urma centralizării rezultatelor votului pentru desemnarea candidatului PLUS la Primăria Municipiului Bucureşti, Vlad Voiculescu a obţinut 96,30% din voturile exprimate şi este candidatul PLUS la Primăria Municipiului Bucureşti”, anunţă PLUS.
„Câştigăm împreună sau pierdem separat. Îmi doresc un oraş şi o ţară cu mai mult respect şi mai puţină ţâfnă. Mai puţini nervi şi mai mult împreună. Mai puţine discuţii sterile şi mai multă construcţie. Lumea se schimbă în jurul nostru. Ţinuţi în loc de încercările unor hoţi prinşi la furat de a scăpa de justiţie, pierdem oportunitate după oportunitate. Oraşul este ros în fiecare zi de corupţia, nepăsarea şi neputinţa celor ajunşi în funcţii de conducere. Infrastructura, educaţia, sănătatea, termoficarea şi prea multe clădiri din Bucureşti sunt la limita colapsului, parcă ţinute de o sârmă. Probabil cel mai bun exemplu este acesta: ştim cum stăm, ştim că un cutremur va veni, şi totuşi principalul centru de transfuzii al Bucureştiului este într-o clădire cu risc seismic. Acesta este nivelul iresponsabilităţii administraţiei bucureştene, afirmă Voiculescu.
În opinia sa, hemoragia cea mai gravă a Bucureştiului şi a României este însă aceea de oameni, oameni buni, oameni talentaţi, oameni muncitori care nu îşi mai construiesc aici viitorul.
”Locuitorii Bucureştiului vor altceva. Acum. Mai bine de 40% dintre ei au spus asta foarte clar la alegeril din mai, acordând încrederea Alianţei 2020 USR PLUS, spunând prin vot că este nevoie de altceva. Cred în proiecte solide, iar cei peste 10 ani de experienţă internaţională în finanţarea proiectelor de infrastructură în Europa Centrală şi de Est mi-au arătat că se poate. (...) Proiectul meu este Bucureşti. Cred că în 10 ani putem face din Bucureşti capitala cu cea mai bună calitate a vieţii din estul Europei. Un oraş în care să vrei să îţi construieşti destinul, oraşul în care românii îşi pot atinge potenţialul. Pentru ei, pentru familiile lor şi pentru România”, declară fostul ministru.
Elprecizează că va candida pentru Primăria Municipiului Bucureşti, după ce va obţine susţinerea colegilor din cele două partide din Alianţa 2020 USR PLUS şi ca parte a unei echipe, pentru Bucureşti, pentru fiecare sector şi pentru fiecare localitate din Ilfov.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.