Ministrul Energiei Virgil Popescu a afirmat, după ce Parlamentul European nu a respins propunerea Comisiei privind „taxonomia verde”, că este o decizie bună, care nu contravine dezideratului Uniunii Europene pentru 2050 şi anume emisii zero de gaze cu efect de seră.
„Salut votul de astăzi din Parlamentul European prin care energia nucleară şi gazul - drept combustibil de tranziţie - sunt incluse în taxonomia UE. Este o decizie bună, care nu contravine dezideratului Uniunii Europene pentru 2050: emisii zero de gaze cu efect de seră. Dinamica imprevizibilă a crizei energetice pe care o traversăm ne obligă să fim responsabili, să ne folosim de toate resursele pe care le avem la dispoziţie pentru a asigura independenţa şi securitatea energetică. Le mulţumesc colegilor europarlamentari pentru că au înţeles importanţa votului de astăzi, de care va beneficia ţara noastră!”, a scris Virgil Popescu, miercuri pe Facebook.
Parlamentul European nu s-a opus Actului delegat al Comisiei privind „taxonomia verde”, arată un comunicat de presă al instituţiei. Acesta propune includerea, în anumite condiţii, a unor activităţi specifice din sectorul gazelor naturale şi cel al energiei nucleare în lista activităţilor economice durabile din punctul de vedere al mediului care fac obiectul aşa-numitei taxonomii a Uniunii Europene. Astfel, nu a fost întrunită majoritatea absolută a eurodeputaţilor necesară respingerii propunerii Comisiei. Dacă nici Consiliul nu formulează obiecţii, Actul delegat privind taxonomia va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2023.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.