Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a continuat, miercuri, discuţiile în SUA pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă şi a SMR-ului de la Doiceşti.
”M-am întâlnit astăzi, din nou, cu Jennifer Granholm, cea de-a doua femeie conducător al U.S. Department of Energy (DOE), pentru a discuta despre următorii paşii pe care îi facem pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă şi a SMR-ului, de la Doiceşti”, a transmis, miercuri seară, ministrul Energiei.
Virgil Popescu a precizat că, la mai puţin de un an de la anunţul noului parteneriat privind reactoarele modulare de mici dimensiuni (SMR), ”s-au făcut mulţi paşi importanţi şi vitali pentru asigurarea independenţei şi securităţii energetice”.
”Vom avea parte de suportul Departamentului de Energie al SUA pentru a finaliza aceste proiecte importante. De asemenea, i-am mulţumit doamnei Granholm pentru susţinerea pe care o acordă României”, a mai transmis ministrul Energiei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.